Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Propunerile PNL pentru CONSILIUL LOCAL Alba Iulia. Nume vechi, dar și puţin showbizz pe lista liberalilor

Publicat


IMG_6565 PNL a finalizat lista candidaților pentru Consiliul Local Alba Iulia și  vineri s-au prezentat cu ea la Primăria Alba Iulia pentru a depune candidaturile. Liberalii propun oameni care deja au câteva mandate bune în CL, cum ar fi cei doi viceprimari Paul Voicu și Gabriel Pleșa, dar și nume noi. Surprizele listei vin de la Iustin Dorin Pocol, consilier local ales din partea PP-DD și Alin Ignat, care ar putea fi susţinut chiar pentru unul dintre posturile de viceprimar, potrivit președintelui PNL Alba Iulia, Florin Roman. Nu lipsesc nici numele care sunt deja în CL și care au fost puse cel mai probabil doar pentru a completa mașina de vot, „maeștri ai tăcerii”, cum ar fi Iulius Viorel Domuța, Monica Onețiu,  Marius Presecan. 

La depunerea candidaturilor au participat în principal consilierii noi pe listă, iar marele absent a fost Florin Roman, președintele organizației PNL Alba Iulia. Potrivit unor surse, motivul absenței sale are legătură cu relaţia mai rece pe care a avut-o cu Mircea Hava, în ultima perioadă.

Liberalii și-au depus oficial candidaturile pentru Primăria Alba Iulia și Consiliul Local al municipiului. Dacă pentru primărie se știe că va candida Mircea Hava, pentru lista de la CL nu se știa cine va mai rămâne și cine va fi scos „din grafic”. Din cei 14 consilieri pe care îi are în momentul actual PNL Alba, se regăsesc pe lista finală 11 liberali. Nu vor mai avea șansa la încă un mandat Vasile Petric, Gheorghe Iancu, Simone Albani (care vizează funcţie de consilier la Consiliul Judeţean) și Ioan Eugenia Crâsnic, cea care ar urma să fie pusă în locul lui Ioan Bogățan.

Se regăsesc în continuare Cornel Sandu, Popa Pavel, care a anunțat la una dintre ședințe că se retrage din activitate și care se pare că s-a răzgândit, mai ales că locul 7 pe listă îi asigură încă un mandat, Marius Costinaș, Raul Tudorașcu sau Rareș Buglea, care a fost pus pe locul 15. De asemenea, regăsim persoane care, în cei patru ani de când sunt consilieri, nu au scos niciun cuvânt și nu au condus vreo ședință și care cel mai probabil au fost puși din nou pe listă pentru „disciplina” de care au dat dovadă în acești ani.

Nu lipsesc numele noi, printre care Dorin Pocol care trece de partea liberalilor, cântărețul de muzică populară Cătălin Hașa, Gabriel Lupea de la TNL și Alin Ignat, un nume cunoscut în oraș, însă nu neapărat pentru activitatea sa politică. Mai mult, Ignat ar fi susținut de o parte dintre liberali pentru un post de viceprimar, în cazul în care Gabriel Pleșa va prinde un mandat de deputat.

Primarul Mircea Hava spune că PNL și-a propus să aibă în acest an minim 15 consilieri locali pentru Alba Iulia.

LISTA PNL PENTRU CONSILIUL LOCAL 2016-2020

1. Mircea Hava

2. Paul Voicu

3. Gabriel Codru Pleșa

4. Cornel Stelian Sandu

5. Rodica Andronescu

6. Emil Popescu

7. Pavel Popa

8. Raul Sebastian Tudorașcu

9. Gabriel Lupea

10. Dorin Pocol

11. Cătălin Hașa

12. Alin Ignat

13. Iulius Viorel Domuța

14. Marius Adrian Costinaș

15. Rareș Buglea

16. Cornelia Maria Onețiu

17. Marius Gheorghe Presecan

18. Mariana Maierescu

19. Mariana Oprișa

20. Sergiu Negrea

21. Mara Mihăiescu

22. Laurențiu Blaga

23. Nicolae Crișan

24. Florina Colcer

25. Cornelia Țăran Baba

26. Boris Răvineală

27. Marius Nistor

(Candidații marcați cu roșu sunt nume noi pe listă)

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement