Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: PROTEST al angajaţilor de la Poşta Română, la Alba Iulia şi Blaj. Sunt nemulţumiţi de salarii şi penalizări din contractul cu CNADNR

Publicat

protest posta 3Peste 100 de angajaţi ai Poştei Române au protestat marţi dimineaţă, la Alba Iulia şi Blaj, exprimându-şi astfel nemulţumirile legate de salarii şi penalităţile pe care le primesc poştaşii la distribuirea înştiinţărilor de plată privind amenzile gestionate de CNADNR. Manifestările au fost incluse într-o acţiune derulată la nivel naţional, prin care salariaţii de la Poştă vor să atragă atenţia asupra nerezolvării revendicărilor anunţate încă din primăvară, la mitingul din Capitală.

Aproximativ o sută de poştaşi, monitori de valori şi şoferi au protestat în faţa sediului Poştei din zona gării, iar la Blaj au participat la manifestare circa 15 salariaţi.

“Principala revendicare este creşterea salarială de 200 de lei pe care am solicitat-o în primăvară, la mitingul cu 4000 de oameni din Capitală. De atunci suntem în negocieri. În septembrie, am primit un mesaj prin care am fost anunţaţi că nu o să fie creştere salarială”, a declarat Nicolae Albu, preşedintele Sindicatului lucrătorilor poştali din România, Filiala Alba.

Potrivit sursei citate, altă nemulţumire a salariaţilor Poştei se referă la “modul defectuos în care a fost încheiat contractul cu CNADNR”. Poştaşii vor anularea penalităţilor pe care le primesc după ce duc amenzile la destinatar. “Dacă nu a scris ceva, primeşte penalizare, şi după un an jumătate. Chiar dacă destinatarul îi dă declaraţie că a primit actul şi chiar că şi-a plătit amenda, asta nu îl ajută pe angajatul Poştei”, a precizat Albu.

La Alba Iulia, protestul poştaşilor a durat aproximativ o jumătate de oră, începând cu ora 8.15. La Blaj, protestul s-a desfăşurat în intervalul orar 9.30-10.00

Nicolae Albu a precizat că angajaţii Poştei nu au dorit să afecteze activitatea de distribuire a pensiilor, astfel încât protestul a fost de scurtă durată. Însă iau în calcul oprirea activităţii, dacă revendicările nu le sunt respectate.

Încă din martie, lunar, au fost discuţii între Compania Naţională Poşta Română (CNPR) şi Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), pentru identificarea unor soluţii la solicitările sindicaliştilor, inclusiv cu implicarea ministerului, potrivit protestatarilor.

Deocamdată, singurul obiectiv realizat a fost modificarea legii serviciilor poştale prin care se reglementează angajarea pe durată determinată pe perioada concediilor de odihnă, la subunităţile cu posture unice.

În ceea ce priveşte solicitarea privind creşterea salarială, atât conducerea companiei, cât şi reprezentanţii MCSI şi-au dat acordul, în scris, doar că a rămas la etapa de promisiuni semnate ce nu au efecte juridice, mai transmit sindicaliştii.

Alte solicitări ale sindicaliştilor de la Poşta Română: modificarea legislativă care să facă posibilă pensionarea mai devreme a salariaţilor care lucrează în distribuire sau permanent în program de noapte; obţinerea conversiei datoriilor companiei, generate de amenzile aplicate, în acţiuni; reglementarea corectă a pieţei serviciilor poştale, care să nu mai facă posibilă amendarea companiei în viitor; decontarea costului serviciului universal.

 UPDATE: Precizări de la Poata Română: „Negocierile cu partenerii sociali sunt in curs. Posta Romana mentine un dialog activ cu sindicatele si mizeaza pe suportul actionarilor in solutionarea cererilor avansate de SLPR. Managementul companiei cunoaste perfect situatia angajatilor si cauta mentinerea unui echilibru corect intre salarizarea acestora si nevoia urgenta de investitii. Fara acestea din urma, conditiile de munca si calitatea serviciilor oferite clientilor nu se pot imbunatati. Precizam, de asemenea, ca orice crestere a veniturilor Postei Romane nu poate fi facuta decat prin efortul comun si ca disponibilitatile financiare trebuie gestionate responsabil”.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement