Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO UPDATE: PROTEST la CÂMPENI. Angajaţii spitalului din oraş au ieşit în stradă, nemulţumiţi de salarii şi situaţia unităţii medicale

Publicat

11087192_10153203093034301_40343102_n Zeci de angajaţi ai spitalului din Cîmpeni au ieşit, luni, în stradă, nemulţumiţi de salarii şi îngrijoraţi de situaţia financiară a unităţii medicale. Protestul a fost iniţiativa Sindicatului Judeţean Sanitas Alba.

Oamenii s-au adunat în curtea spitalului, luni, în jurul amiezii, „înarmaţi” cu pancarte, unul dintre mesajele transmise fiind „Vrem spital, nu scandal”.

Ulterior, aceştia au pornit în marş pe mai multe străzi din oraş, iar în jurul orei 13.00 au continuat manifestarea în faţa primăriei. S-au adunat aproximativ 200 de persoane. Protestul are autorizare de desfăşurare până la ora 15.00.

Potrivit Sanitas, „acţiunea de protest este declanşată de starea de dificultate în care se află Spitalul Orăşenesc Cîmpeni şi este independentă de orice influenţă politică”.

Sindicaliştii mai precizează că angajaţii spitalului sunt cei care au asigurat furnizarea serviciilor medicale şi de îngrijire, în condiţiile în care salariile acestora sunt diminuate drastic de peste un an.

Protestul are ca obiective „menţinerea funcţionării spitalului, respectarea drepturilor salariale legale, precum şi aşezarea pe principii corecte şi eficiente a acţiunii echipei manageriale a spitalului”, potrivit sursei citate.

Nemulțumirile angajaților se referă la managementul defectuos și finanțarea ineficientă ce riscă să ducă la închiderea unității medicale, după cum a precizat liderul Sanitas, Marius Sepi, pentru Alba24. Spitalul din Cîmpeni are aproximativ 300 de angajați.

UPDATE: Protestul s-a încheiat după ora 14.00.

Marius Sepi, liderul Sanitas, a declarat pentru Alba24 că prin această acţiune s-a dorit transmiterea a două mesaje principale, unul privind problema locală şi altul privind cea valabilă la nivel naţional.

„Oamenii acuza lipsa de implicare a primarului din Cîmpeni şi sunt nemulţumiţi şi de activitatea directoarei economice, privind gestiunea spitalului. Spun că de şase ani nu au avut salariile plătite integral. Fie nu au primit sporurile, tichetele le-au fost tăiate ori nu au fost plătiţi pentru zilele de sâmbătă şi duminică. În utlimul timp, de la spitalul din Cîmpeni au plecat opt medici, în condiţiile în care erau şi până atunci puţini. Dacă rămâne spitalul fără personal, ce o să se întâmple?”, a declarat Marius Sepi.

În ceea ce priveşte un semnal de alarmă pe care sindicaliştii doresc să-l dea din Munţii Apuseni la nivel naţional, acesta se referă la finanţarea insuficientă pentru spitalele orăşeneşti şi, în unele cazuri şi cele municipale. În opinia lui Sepi, dacă situaţia nu se rezolvă, acestea riscă să se închidă, astfel că se solicită implicarea factorilor locali şi naţionali, atât ai celor din administraţie, cât şi ai celor politici.

În Munţii Apuseni, în judeţul Alba, mai funcţionează doar spitalul din Abrud, pe lângă cel din Cîmpeni.

Măsurile de ordine şi siguranţă pe parcursul protestului au fost asigurare de jandarmii din Alba. Nu au fost înregistrate incidente.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement