Actualitate
FOTO: RAZIE a Poliţiei, la Cugir. Doi tineri reţinuţi pentru scandal, amenzi de aproape 30.000 de lei şi mai mulţi autori de infracţiuni, indentificaţi

Potrivit IPJ Alba, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu Poliţia Oraşului Cugir, a organizat, pe raza oraşului Cugir, o acţiune cu efective mărite la care au participat 46 de poliţişti din structurile de poliţie rutieră, ordine publică, investigaţii criminale, investigare a fraudelor şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Acţiunea a avut ca scop menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea infracţiunilor de natură judiciară, prevenirea accidentelor rutiere precum şi prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic şi economico-financiar.
Au fost efectuate 11 controale la societăţi comerciale şi la obiective asigurate cu pază, au fost efectuate controale la depozite de material lemnos şi s-a acţionat în filtre rutiere, pentru verificarea modului în care este respectată legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice.

Au fost constatate două infracțiuni, şi au fost identificate 7 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni.
Din cele 54 de sancţiuni la regimul rutier, 42 au fost aplicate pentru depăşirea limitei legale de viteză. Poliţiştii au reţinut un permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.

La acţiune, au participat şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, poliţişti locali şi lucrători ai Gărzii Forestiere Alba şi ai Ocolului Silvic Cugir.
Persoanele reţinute de poliţie sunt doi tineri, unul de 27 de ani şi celălalt de 21 de ani, care vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale. Alături de alţi doi bărbaţi din Cugir, au provocat scandal într-o benzinărie din oraş, pe 1 septembrie, şi l-au agresat pe un bărbat de 41 de ani.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Orastie
joi, 28.09.2017 at 18:03
Câte realizări au polițiștii după un pumn dat în Orastie… Boxerul habar nu are de nimic ????