Eveniment
FOTO: RAZIE în Alba Iulia, cartierul Lumea Nouă. Sute de persoane legitimate, filtre rutiere, suspecți prinși, amenzi
Peste 300 de persoane au fost legitimate, cinci persoane au fost reținute și 150 de mașini au fost verificate în filtre rutiere, miercuri, în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurate de Poliţia Municipiului Alba Iulia, cu precădere în zona industrială a orașului, respectiv în cartierul ”Lumea Nouă”.
Acțiunea a avut ca scop creşterea gradului de siguranţă publică, prevenirea şi combaterea infracțiunilor şi contravențiilor și identificarea autorilor de infracțiuni.
Potrivit IPJ Alba, au fost legitimate 368 de persoane, urmărindu-se aspectele legate de legalitatea racordării acestora la reţelele de utilităţi publice dar şi verificarea modului în care sunt respectate prevederile OG 97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate.
S-a urmărit, de asemenea, identificarea autorilor de infracțiuni şi creşterea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, în acest sens fiind controlate, în filtre rutiere, 150 de autovehicule.
Au fost constatate, în flagrant delict, 3 infracţiuni, două de furt de apă de la reţeaua publică și una la regimul rutier, iar poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, au identificat și reținut 5 persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de furt, tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire.
Totodată, au fost constatate 132 abateri de natură contravenţională, sancționate cu amenzi în valoare de 37.015 lei, din care 109 pentru încălcări ale normelor legale privind circulația pe drumurile publice.
La acţiune au participat 85 de poliţişti (poliţişti de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, criminalistic şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale), care au fost sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba şi de poliţişti din cadrul Poliţiei Locale Alba Iulia, dar și de către lucrători ai Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Alba şi ai Apa CTTA Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
joi, 17.10.2019 at 19:57
Asta-i treaba politistilor ! Sunt curios cat se incaseaza din suma de mai sus .