Eveniment
FOTO Reabilitarea unui spațiu public urban, la Sebeș. Zone de relaxare, bănci cu încărcare wireless, mese de șah și loc de joacă
Administrația locală din Sebeș vrea să reabiliteze un spațiu public urban aflat pe strada Alunului, la intersecția cu strada Cloșca. Se propune amenajarea unei zone verzi, cu alei, loc de joacă și zone de relaxare prevăzute cu bănci cu încărcare wireless și mese de șah.
Primăria Sebeș a anunțat recent organizarea unei dezbateri publice privind proiectul „Reabilitare spaţiu public urban şi zonă pietonală pe str. Alunului, Municipiul Sebeș” – faza S.F. Dezbaterea va avea loc în data de 7 septembrie, începând cu ora 11:00, în sala Gheorghe Maniu din cadrul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.
Proiectul urmărește reabilitarea unui teren în suprafață totală de 3.858 mp.
Se propune amenajarea unei zone verzi în suprafață de peste 2.000 mp, a unui loc de joacă (groapă cu nisip) în suprafață de peste 260 mp și a unor zone de relaxare prevăzute cu bănci cu încărcare wireless pentru dispozitivele smart și mese de șah.
De asemenea vor fi amenajate alei pietonale din pavaj și pergole cu plante cățărătoare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News