Actualitate
FOTO: Recitaluri și picturi prezentate de elevii Școlii de Arte și Meșteșuguri – Centrul de Cultură Alba, la Museikon Alba Iulia

În această perioadă se desfășoară audițiile de final de an școlar, organizate de Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba – compartimentul Școala de Arte și Meșteșuguri. Recitalurile sunt la Museikon în Alba Iulia.
Evenimentele au debutat marți, 10 iunie, cu vernisajul expoziției de pictură și grafică, rodul muncii elevilor coordonați de prof. dr. Ioana Raica.
”Lucrările prezentate au evidențiat o diversitate de stiluri și teme, de la compoziții expresive în tușe vibrante până la subtilități grafice de o delicatețe remarcabilă.
Tinerii artiști au reușit să transmită emoții autentice, printr-o sinceritate plastică ce vorbește despre maturitate artistică în formare și o legătură profundă cu mediul lor vizual și interior”, transmit reprezentanții Centrului de cultură.
Apoi, sala de la mansarda muzeului Museikon s-a transformat într-o scenă pentru suflet, odată cu recitalul clasei de canto muzică ușoară, coordonat de prof. Marinela Popa.
”Fiecare interpretare a fost o declarație de pasiune, iar aplauzele călduroase ale publicului au confirmat că efortul și dăruirea tinerilor muzicieni au ajuns direct la inimile celor prezenți. De la emoția baladelor până la energia pieselor moderne, elevii au demonstrat versatilitate, expresivitate și o evoluție artistică promițătoare”, mai spun organizatorii.
Recitalurile continuă după următorul program:
- 11 iunie, ora 17:00 – Recitalul clasei de chitară, coordonat de prof. Ovidiu Romoșan
- 12 iunie, ora 16:00 – Recitalurile claselor de pian, orgă electronică, acordeon (prof. Ovidiu Țăran) și instrumente de suflat (prof. Nicolae Vancu)
- 13 iunie, ora 16:00 – Recitalul clasei de muzică vocală tradițională, sub îndrumarea prof. Leontina Fărcaș
Intrarea este liberă.
foto: Vasile Sârb – Centrul de Cultură ”Augustin Bena”/ Facebook
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News