Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Recomandările polițiștilor din Alba pentru prevenirea violenței în familie. Prezentări în școli și la un centru social

Publicat

Polițiștii din județul Alba au desfășurat, marți, activități informativ-preventive care s-au adresat femeilor, dar și tinerilor care învață în unități de învățământ din județ.

Acțiunile au fost organizate în cadrul Campaniei Săptămâna Prevenirii Criminalității, sub sloganul ”Violența nu se șterge cu gesturi frumoase”.

Violența în familie este fenomen complex și accentuat de perioada pandemică, având consecințe atât în plan individual și familial, cât și la nivel comunitar și al societății în ansamblu. Dezbaterile s-au centrat pe modurile în care o victimă trebuie să acționeze în cazul în care se află într-o situație de risc, cunoașterea instituțiile abilitate pentru a interveni în astfel de situații și măsurile care pot fi luate față de agresor, potrivit IPJ Alba.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu sprijinul reprezentanților Direcției Generale Asistență Socială și Protecția Copilului, au avut o întâlnire cu beneficiarii și angajații Centrului de Zi ”Arnsberg” din Alba Iulia.

Peste 200 de elevi care învață în școli gimnaziale și licee din județul Alba au primit informații legate de violența domestică și materiale cu recomandări preventive.

Recomandările Poliției

Dacă eşti victima violenţei domestice:

  • depune o plângere la unitatea de poliţie de care aparţii!
  • prezintă-te la Serviciul de Medicină Legală pentru eliberarea unui certificat medico-legal!
  • în cazul în care sunt implicaţi copii, adresează-te Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului!
  • cere ajutorul instituțiilor și organizaţiilor care oferă sprijin, consiliere şi adăpost (poţi afla datele de contact ale acestora de la preot, poliţist, asistent social)!
  • Nu îţi retrage plângerea, amăgindu-te că lucrurile se vor schimba în bine!

Miercuri, 25 mai, activitățile preventive ale polițiștilor vizează prevenirea victimizării și a disparițiilor de minori.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement