Prim-divizionara CS Universitatea Alba Iulia s-a reunit, miercuri, în sala de sport a Universității ”1 Decembrie 1918”. La primul antrenament din 2012 au participat șapte jucătoare, Ancuța Stoenescu asistând doar la pregătirea colegelor.

Oana Precup, Cristina Grama, Corina Ceaușu,  Luminița Manta, Eniko Tarța, Bianca Voica și Carmen Negru au  luat parte la prima ședință de pregătire din acest  an a echipei de pe locul doi din Divizia A la baschet feminin. De la antrenament au lipsit stranierele echipei, dar și Elena Dincă (învoită).

Publicitate

Tomas Bilek a venit  însoțit la antrenament de un buldog francez, nu pentru a le speria pe fete, ci pentru a le amuza, întrucât patrupedul s-a dovedit a fi prietenos.

Celelalte componente ale echipei vor sosi vineri, în vreme ce Becca Tobin va veni sâmbătă, iar  Elena Dincă va ajunge joi.