Actualitate
FOTO | „Românii transilvăneni în primul război mondial”: Omagiu adus soldaţilor care au fost pe front, la Sala Unirii din Alba Iulia

Expoziţia a fost gândită de istoricul Dorin Giurgiu, care, cu o săptămână înainte de lansarea acestui eveniment, a trecut în nefiinţă. „Românii transilvăneni în primul război mondial” este o idee concepută de acesta, iar colegii din cadrul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia i-au adus un omagiu prin realizarea ei, dar şi soldaţilor care „au purtat un război extrem de greu şi pe care istoria i-a trecut într-un nemeritat plan secundar”.
În acest proiect au mai fost implicaţi şi alţi istorici din cadrul muzeului, printre care şi Marius Cristea, care a precizat că unul dintre motivele pentru care s-a dorit realizarea expoziţiei este şi că foarte mulţi transilvăneni au fost uitaţi de lume, iar în primul război mondial aceştia au fost nevoiţi să lupte, altfel familiile ajungeau la închisoare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News