FOTO: S-a inaugurat oficial cinematograful din Alba Mall. Programul filmelor care vor rula de sâmbătă
În prezența primarului municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a viceprimarului Paul Voicu, administratorului Alba Mall, Voicu Vușcan, reprezentanților Colours Cinema, Adrian Cojocaru și Alexandru Melinte, oameni politici, dar și oameni de afaceri din județ a fost inaugurat oficial cineplexul din Alba Mall, care are două săli a câte 110 locuri fiecare. La final cei prezenți la eveniment au vizionat una dintre cele mai „proaspete” comedii apărute în cinematografe, „The other women”.
Primul film care va rula, sâmbătă de la ora 11.30 va fi unul 3D, respectiv „Rio 2”. Este urmat de „Selfie”, „The Amazing Spider-Man 2”, „The Other Woman”, „Godzilla” 3D și „Neighbours”.
În ziua de miercuri, spectatorii beneficiază de oferta 1+1, mai exact la fiecare bilet cumpărat al doilea bilet este gratuit.
Spectatorii au posibilitatea să-și rezerve locurile pe care și le doresc din sală, atât pe internet, cât şi telefonic. Cei care optează pentru internet, intră pe site-ul cinematografului, își aleg filmul, ora la care rulează și automat vor fi afișate sala și locurile disponibile. Se vor putea rezerva maxim patru locuri de persoană, iar spectatorii trebuie să meargă să achiziționeze biletul cu o jumătate de oră înainte de începerea filmului.
Cinematograful este complet digital, de ultimă generație, iar proiecțiile sunt atât 2D cât și 3D. Pentru proiecțiile 3D albaiulienii vor folosi ochelari speciali 3D pe care îi vor primi la intrare și îi vor păstra, până data viitoare când se întorc la cinema.
În sălile de cinema cu capacitate este de 110 locuri fiecare, sistemul de climatizare este automat. În ceea ce privește proiecțiile, acestea vor avea o înălțime de 3,80 m și 8 m lungime.
„Vârf de gamă”, aşa se poate descrie aparatura cinematografului digital: videoproiectoare care aparțin unei mărci lider în acest tip de echipamente, cu sunet Dolby Surround, un procesor foarte performant, sistem 3D MasterImage, incinte acustice Tannoy.
În ceea ce priveşte decorul sălilor de cinema, acestea au scaune viu colorate pe care albaiulienii îşi vor vedea filmele preferate, în linişte pentru că reprezentanții care operează noul cineplex din Alba Mall le-au montat în așa fel încât spectatorii să aibă un spaţiu confortabil faţă de cei din faţă şi de asemenea au suporturi pentru băuturile răcoritoare.
Barul amenajat în foaier are o funcționalitate multiplă, atât ca şi cafenea, cât şi ca loc de relaxare pentru pauzele între filme. Albaiulienii își vor putea vor putea cumpăra atât băuturi, cât și alte produse pe care le pot consuma în sala de cinema de la bar.
În cafenea mai sunt amenajate, pe lângă mesele pe care sunt desenate role de film, scaunele asemănătoare cu ale regizorilor de film și colțare. Capacitatea este de 60 de locuri.
De sărbători vor fi promoții speciale, iar, în colaborare cu ONG-urile din Alba Iulia, Colours Cinema dorește ca pentru diferite categorii de copii să fie gratuitate la proiecțiile cinema.
De asemenea se intenționează ca sălile cinematografului să fie și locuri de întâlnire pentru actori și public, la Alba Iulia Music & Film Festival, dar și de vizionare a unor filme din cadrul evenimentului.
Cineplexul de la Alba Iulia este cel de-al doilea deschis de compania Colours Cinema, primul fiind inaugurat în 2012 la Craiova. Potrivit reprezentantului companiei, urmează și un al treilea cinematograf, la Focșani. Investiția de la Alba Iulia se ridică la 500.000 de euro fără TVA.
Alba Mall este cel mai mare centru comercial din judeţul Alba, deschis în urmă cu mai bine de 5 ani. Din 2013, odată cu procesul de rebranding, Alba Mall implementează şi un nou concept: shopping mall inclusive, care cuprinde toate laturile actuale ale shoppingului de tip family, începând de la pet shop, farmacie, cabinete medicale, beauty, fashion, locuri de joacă şi până la food-court şi noi magazine ale unor branduri puternice, internaţionale. Noul cinemaplex ce urmează să se deschidă în luna martie este o etapă în această strategie.
FOTO-VIDEO: Cristina NICOLA
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (4)