Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Salvamontiștii din Alba au refăcut elementele de siguranță de pe unul dintre cele mai dificile trasee montane

Publicat

Salvatorii montani de la Salvamont Alba au înlocuit și au montat lanțuri pe un traseu montan cu un grad ridicat de periculozitate. Este vorba despre traseul Brâna Caprei din Cheile Râmețului.

Traseul prezinta în unele locuri un grad ridicat de periculozitate datorită potecii înguste de-a lungul peretelui stâncos abrupt. În zonele cu expunere mare, cu ani în urmă, au fost montate cabluri pentru siguranță.

În timp, acestea s-au degradat, s-au destrămat ori au ruginit, lucruri care au determinat punerea unor cabluri noi iar în porțiunile cu urcare accentuată au fost puse lanțuri, deoarece permit o priză mai bună la mână.

Dificultatea traseului, greutatea materialelor și echipamentelor cărate până la locul de amplasare, foratul în stâncă apoi montarea ancorelor și pitoanelor, și toate acestea într-o zi însorită și călduroasă, au făcut să transpire (dar cu mare satisfacție) pe cei 6 salvamontiști care au muncit din greu la acest proiect, au transmis reprezentanții Salvamont Alba.

Mai mult de atât, cei de la Salvamont au planuri și în viitorul apropiat. Mai exact, Huda lui Papară, peștera activă (cu râu subteran) din apropiere de comunei Sălciua este un loc care prezintă un risc.

Acolo, împreună cu salvatori din mediul subteran speologic, s-a stabilit necesitatea amplasării unei echipări de autosalvare în caz de viitură. După primirea aprobărilor necesare, se vor achiziționa materialele și se va trece la montarea lor.

Acest proiect fiind de o amploare mai mare, se mizează pe sprijinul colegilor de la Serviciile Județene Salvamont-Salvaspeo Cluj și Bihor și unde se va implica și un proaspăt voluntar la Salvamont Alba, salvator din mediul subteran speologic, și care locuiește în imediata vecinătate a acestei peșteri.

De asemenea salvamontiștii mai transmit că balcoanele din lemn de la Vânătare și Poarta Zmeilor simt trecerea anilor. De-a lungul anilor s-au aplicat mai multe straturi de lacuri de protecție dar în ciuda acestora, au început să putrezească, să se rupă și să nu mai prezinte deplină siguranță.

”Este adevărat că au adus plus-valoare traseelor pe care au fost amplasate, locuri minunate de belvedere care atrag sute de turiști, dar noi, salvatorii montani, îndemnăm la prudență atunci când sunt folosite. Cu siguranță se vor găsi modalități de reparare a acestora pentru încântarea celor care vor să se bucure de priveliști de o frumusețe rară”, au mai precizat reprezentații Salvamont Alba într-un comunicat de presă.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement