Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Samuel Ghimpu, învingător în Openul Internaţional al României la şah desfășurat la Alba Iulia

Publicat

Ediţia a 5-a a Openului Internaţional al României, turneu organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Federaţia Română de Şah şi găzduit de Hotel Transilvania din Alba Iulia, a fost una dominată de la un capăt la celălalt de juniorii din loturile naţionale ale României prezenţi la turneu, care au reuşit să îi scoată din lupta pentru podium pe principalii favoriţi ai turneului, marii maeştri internaţionali Marius Manolache şi Vladislav Nevednichy, dar şi pe alţi maeştri internaţionali experimentaţi cotaţi cu şanse la podium.

Aflat la prima sa prezenţă la openul albaiulian, maestrul FIDE Samuel Ghimpu (18 ani, ACS Smart Galaţi), campion naţional de juniori la categoria sa de vârstă, s-a impus autoritar cu 6,5 puncte din 9 partide.

Juniorul gălăţean, care a avut un start excelent cu 5 puncte din 6 jocuri, şi-a permis să încheie la egalitate ultimele 3 partide împotriva principalilor urmăritori şi să îşi conserve poziţia de lider până la finalul competiţiei.

Următoarele locuri în clasament au fost ocupate de maestrul FIDE George Stoleriu (19 ani, Politehnica Iaşi), candidatul de maestru Pavel Nastore (14 ani, ACS Phoenix Buzău), care datorită punctelor rating câştigate la Alba Iulia va obţine titlul de maestru FIDE, şi maestrul internaţional Alexandru Manea (CSM Baia Mare) toţi cu 6 puncte, maestrul FIDE Pasti Aron (15 ani, Ungaria), marele maestru internaţional Vladislav Nevednichy (Politehnica Iaşi) şi Mihai Pădurariu (17 ani, CSU Târgovişte) cu 5,5 puncte.

Marea revelaţie a turneului a fost juniorul în vârstă de doar 9 ani, Andrei Negrean (Clubul Central de Şah Bucureşti), care a obţinut 4 puncte. Andrei a fost foarte aproape să obţină şi prima sa victorie împotriva unui mare maestru internaţional, favoritul nr.1 al turneului Marius Manolache reuşind să obţină în extremis remiza la capătul unei partide cu peste 100 de mutări! Cele 74 de puncte rating acumulate la Alba Iulia de juniorul al cărui tată este din Cugir, îl ajută pe acesta să revină pe prima poziţie în clasamentul mondial al juniorilor de vârsta sa cu un rating virtual de 1921.

Alături de Andrei Negrean, un alt junior în vârstă de doar 10 ani, Henry-Edward Tudor, s-a remarcat în mod deosebit la Alba Iulia printr-un joc foarte matur şi creativ pentru vârsta sa, care l-a ajutat să obţină 3,5 puncte şi 44 puncte rating.

Cu siguranţă cei doi copii foarte talentaţi vor avea un cuvând important de spus în şahul juvenil românesc şi internaţional în anii următori.

De altfel turneul a fost unul în care juniorii din loturile naţionale ale României au avut evoluţii apreciate, Andrei Filip, Hunor-Zoltan Antal, Lia-Alexandra Maria, Alexandru-Mircea Butolo şi Robert-Gabriel Sava câştigând nu doar experienţă, dar şi puncte rating.

La finalul turneului, pe lângă premiile din clasamentul general, s-a acordat următoarele premii speciale:

Juniori sub 20 de ani: 1.Pasztor Balazs (Ungaria) 2.Alexandru-Mircea Butolo (CSU Bucureşti) 3.Ilie Arion (CSO Cugir)

Juniori sub 16 ani: 1.Hunor-Zoltan Antal (Colegiul Naţional Aprily Lajos Braşov) 2.Lia Maria (Dinamo Bucureşti) 3.David Botea (Dinamo Bucureşti)

U12: 1.Andrei Negrean (Clubul Central de Şah Bucureşti) 2.Henry Tudor (ACS Fianchetto Constanţa) 3.Robert Sava (Clubul de Şah Hannibal Bucureşti)

Competiţia de dezlegări (rezolvări de probleme) a fost câştigată de George Stoleriu (Politehnica Iaşi) cu 30 puncte, punctajul maxim fiind obţinut şi de al doilea clasat Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia), departajarea făcându-se la timpul de rezolvare a problemelor. Podiumul a fost completat de Ovidiu Crăciun (CSO Cugir) cu 26,5 puncte.

Turneul a fost arbitrat cu profesionalism de arbitrii internaţionali Dinu-Ioan Nicula (Bucureşti) şi Ciprian-Sorin Muntean (Satu Mare), partidele openului fiind transmise live pe mai multe site-uri internaţionale de şah.

Din partea gazdelor turneului, premiile au fost înmânate de Marius Ceteraş şi Mihnea Costachi, care le-au transmis participanţilor invitaţia de a participa şi la următoarele turnee organizate la Alba Iulia.

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement