Connect with us
Advertisement

Educație

FOTO: Săptămâna generozității la Grădinița numărul 12 la Alba Iulia. Ce activtiăți au facut elevii

Publicat

Elevii Grădiniței cu P.P. Step by Step Nr. 12 din Alba Iulia au avut în această săptămână o serie de activități interactive. Este vorba despre o săptămână care a fost dedicată bunătății și a dărniciei, a speranței și a generozității.

Copiii împreună cu părinții au adus la grădiniță legume, fructe, dulciuri, dar și alimente, care au fost dăruite unor centre de copii: Casa de tip familial ,,Izvorul Tămăduirii”, Centrul de Zi ,,Sfânta Maria”, Centrul de Zi ,,Cuvioasa Parascheva” și Centrul de noapte. Această activitate face parte din proiectul de voluntariat ,,Săptămâna legumelor și fructelor donate”, cuprinsă în calendarul SNAC.

Activitatea a fost prezentată într-un comunicat de presă transmis de reprezentații grădiniței.

”Sărbătoarea Crăciunului și perioada premergătoare acestuia sunt deosebit de fumoase, nu doar pentru luminile strălucitoare și cadourile pe care le primim sub brad, ci, mai ales, pentru că ne oferă ocazia de a trăi bucuria de a dărui și de a fi buni. Pentru copii, această perioadă poate deveni o lecție valoroasă despre bunătate și dărnicie, despre empatie și generozitate. Copiii învață cel mai bine ce înseamnă să fii generos și bun prin exemplul celor din jur.

La întrebarea ,,Ce înseamnă bunătatea?” copiii au răspuns: ,,Iubire”, ,,Să dăruim”, , ,,Să fim buni”,  Să împarți cu alții”, ,,Să fii credincios”, ,,Să fii inimos”, ,,Fericire”. Preșcolarii au simțit bucurie și entuziasm, au înțeles importanța dărniciei și astfel au învățat să fie generoși și să-i ajute pe semenii lor aflați în nevoie, simțind că bucuria de a dărui este mult mai mare decât bucuria de a primi.

La finalul săptămânii, câțiva copii de la Casa de tip familial ,,Izvorul Tămăduirii” au fost invitați în grădinița noastră. Preșcolarii grupei ,,Licurici” împreună cu noii lor prieteni au desfășurat activitatea ,,Mânuțele prieteniei”, în care copiii și-au desenat, decupat, decorat mânuțele, iar apoi au realizat un poster pe care l-au dăruit ca amintire invitaților.

Directorul prof. Suciu Veronica, împreună cu întregul colectiv de cadre didactice și personalul Grădiniței cu P.P. Step by Step Nr. 12, transmit mulțumiri din suflet tuturor copiilor și părinților pentru generozitatea, bunătatea și mărinimia pe care au dovedit-o și de această dată în ajutorarea semenilor lor”, au transmis reprezentanții unității de învățământ într-un comunicat de presă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement