Actualitate
FOTO: Săptămâna ”Şcoala Altfel”, la Palatul Copiilor din Alba Iulia. Expoziție de lucrări tehnico-științifice și prezentarea cercurilor pentru elevi

La cercul de Electronică condus de prof. Enea Cosma, elevii au putut admira o expoziţie de lucrării tehnico-ştiinţifice din domeniul electronicii realizate de copiii înscrişi la acest cerc şi din şcolile din municipiu, ei au avut ocazia să jurizeze lucrările prezentate.
La cercul de Pictură-Ceramică au descoperit tehnica şervetelului şi au putut admira lucrările realizate în cadrul acestui cerc.
Luni şi joi în parteneriat cu Poliţia Rutieră elevii de la Şcoala Avram Iancu au aflat despre regulile de circulaţie ca pietoni şi ca biciclişti iar întrebările pe care le-au adresat celor de la Poliție le-au fost clarificate.

Au trecut pragul Palatului copiilor în această săptămână Şcolile Gimnaziale de idei tehnico-ştiinţifice ”Vasile Goldiş”, Şcoala Gimnazială ”Avram Iancu” , Colegiul Tehnic ”Apulum”, Școala Gimnazială ”Ion Agârbiceanu”, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan”, Grădiniţa nr. 6, Grădiniţa ”Dumbrava minunată”, Şcoala Gimnazială nr. 2 Sebeș.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News