Actualitate
FOTO: Săptămâna viitoare se finalizează lucrările primului tronson de la Urgenţa spitalului din Alba Iulia. Spații mai mari pentru pacienți
În circa o săptămână, lucrările la primul tronson din spaţiile Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba ar trebui finalizate. În acest spaţiu lucrările au început în 25 iunie, astfel că aproximativ trei luni a durat renovarea rampei de acces şi a sălilor, din prima parte de la Urgenţe. Pentru ca toată secţia să funcţioneze la capacitate maximă, mai avem de aşteptat o lună şi jumătate, până la sfârşitul lui octombrie. Aparatura nu a fost reînnoită, spaţiile sălilor s-au mărit ca suprafaţă şi aşteptăm să vedem care va fi beneficiul pacienţilor, în urma acestei modificări.
În ceea ce priveşte lucrările, muncitorii spun că sunt în grafic şi, din ce am observat la faţa locului, vineri, s-a ajuns la faza de finisări interioare. Aplicau vopsea lavabilă pe pereţii sălilor renovate şi au montat caloriferele. Săptămâna viitoare, urmează să sosească uşile şi să fie montate. După mascarea ţevilor, va fi pusă şi pardoseala specială.
Potrivit şefului echipei de muncitori, lucrările la primul tronson se încadrează în grafic şi vor fi terminate la sfârşitul acestei luni.
Rampa de acces de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Alba a fost prelungită în ambele părţi, pentru a permite accesul simultan a două ambulanţe şi astfel să fie asigurată operativitatea cazurilor urgente.
Sălile au suferit modificări de reorganizare a circuitului, de mărire a suprafeţei şi de schimbare a ţevilor de apă. În prima sală, în partea din faţă a imobilului, va fi mutat biroul de Registratură-Informare şi tot acolo va fi şi cel de asistenţă socială. În holul unde a fost ghişeul de registratură al UPU Alba va fi sala de aşteptare, unde vor fi montate scaune.
Aparatura din sălile ce urmează să fie finalizate, în primul tronson de la secţia UPU, care va funcţiona după ce a doua parte a unităţii va intra în lucrări capitale, nu va fi înlocuită, pentru că asigură necesarul.
În prezent, intrarea la secţia de Primiri Urgenţe se face pe uşa alăturată, lângă rampa de acces a secţiei. La intrare se înregistrează cazurile care sosesc la unitatea de urgenţă, camera unde se afla capela a fost transformată într-o sală de consultaţii şi monitorizare, iar biroul de internări a fost mutat vizavi de secretariatul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba.
Având în vedere că activitatea în acest domeniu s-a restrâns la aproximativ jumătate din spaţiu, timp de aproximativ trei luni, numărul de pacienţi care se prezintă la Urgenţe este mare, iar tura de 12 ore este asigurată doar de către doi medici.
Aceştia consultă în acest interval de timp peste 100 de persoane, cu afecţiuni mai mult sau mai puţin grave. Urgenţele majore (cod roşu şi galben) au prioritate, indiferent de oră prezentării în UPU şi a modului în care se prezintă (aduşi de ambulanţa, SMURD sau nu).
Lucrările de reabilitare şi extindere a spaţiilor de la Urgenţe sunt executate de societatea „Compact Construct” SRL Alba Iulia, iar contractul are o valoare de 975.000 lei fără TVA, deşi suma estimată pentru această investiţie a fost de 1,3 milioane lei.
Acestea au ca scop îmbunătăţirea actului medical şi creşterea gradului de satisfacţie al populaţiei privind serviciile oferite. Până la sfârşitul lunii octombrie, la secţia de Urgenţe din Alba, pacienţii vor intra în săli de tratament şi monitorizare, proaspăt renovate, va funcţiona la capacitate maximă, şi totuşi nu ştim dacă asta ne va scăpa de orele lungi de aşteptare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News