11698691_857153907693526_1738268916480893827_n Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a prezentat Exponatul Lunii Iulie, eveniment în cadrul căruia au fost expuse 6 punguțe de mireasă de la începutul secolului XX,  din comuna Daia Română.

Punguțele de mireasă sunt parte a unei vechi tradiții practicate încă din prima zi după nuntă, când tinerele neveste primeau în dar de la nași diferite punguțe de piele pe care urmau să le poarte în permanență.

Publicitate

De asemenea, mireasa punea în punguţă banii primiţi ca dar de nuntă, iar tot aici își vor ține apoi cheile casei, transmit organizatorii.

Exponatele vor putea fi văzute pe tot parcursul lunii iulie, la Muzeul din Alba Iulia.