FOTO: Schimb de experienţă cu Israel. Inspectoratul de Poliţie şi ISU Alba au primit vizita unei delegaţii IPA
Delegaţia IPA Israel a fost condusă de şeful Direcţiei de Investigaţii Criminale al Poliţiei Israeliene, chestor Segalovici Ioav, care efectuează o vizită oficială în judeţul Alba, în baza planului de schimburi bilaterale aprobat de conducerea IPA – Secţia Română.
Membrii delegaţiei israeliene au fost însoţiţi de reprezentanţi ai IPA Secţia Română, precum şi de reprezentanţi din cadrul IPA Regiunea 2 Alba.
Întâlnirea a reprezentat o bună ocazie pentru realizarea unui schimb de experienţă eficient şi un bun prilej pentru dezvoltarea unor relaţii de prietenie între poliţişti din judeţul Alba şi poliţişti din Israel.
Pe tot parcursul vizitei, chiar dacă vremea nu a fost de partea delegaţiei israeliene, aceştia s-au declarat impresionaţi de tehnica de intervenţie, de cooperarea dintre structurile M.A.I., de ceea ce fac pompierii şi paramedicii şi şi-au exprimat mulţumirea pentru amabilitatea cu care au fost primiţi.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)