Actualitate
FOTO: Şcoala din Războieni, renovată cu 1,69 milioane lei. Clădire dotată cu săli de clasă noi şi amfiteatru
Investiţia de 1,69 milioane lei în renovarea şcolii din Războieni a fost inaugurată marţi, în prezenţa oficialităţilor judeţene şi a celor locale. Nu este însă rezolvată problema încălzirii acesteia.
La evenimentul de inaugurare a şcolii renovate din Războieni au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel, administratorul judeţului Alba, Sorin Bumb, primarul oraşului Ocna Mureş, Silviu Vinţeler, viceprimarul Pavel Gligor Podariu, directoarea şcolii „Lucian Blaga” din Ocna Mureş, Elena Pop, foşti elevi şi profesori ai şcolii, dar şi preoţii Vasile Armanca şi Vladimir.
După slujba religioasă ţinută de cei doi preoţi şi după cuvintele adresate elevilor de către o parte din cei invitaţi, cei prezenţi au vizitat şcoala.
Investiţia în renovarea clădirii se ridică la 1.691.110 lei, din care contribuţia locală este de 80.000 lei, restul fiind fonduri de la Banca Mondială. Au fost reabilitate exteriorul, interiorul şi acoperişul imobilului, au fost amenajate noi săli de clasă la etajul clădirii şi grupuri sanitare. La parter funcţionează un amfiteatru.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Ocna Mureş, se fac toate demersurile necesare pentru ca, până în iarnă, să se rezolve şi problema încălzirii. Potrivit aceloraşi surse, întârzierea este cauzată de birocraţia în materie de obţinere a tuturor autorizaţiilor necesare.
Cu sprijinul autorităţilor locale, vor continua investiţiile pentru definitivarea lucrărilor la terenul de sport şi alei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News