Eveniment
FOTO: Scule furate de un tânăr din Baia de Arieș, recuperate de polițiștii din Alba, în urma unor percheziții
Polițiștii din Abrud au reușit să recupereze mai multe scule care au fost furate de un tânăr de 27 de ani, din Baia de Arieș, în perioada 5 august – 22 septembrie din anexele locuințelor unor cetățeni din comuna Roșia Montană, Bucium și Vidra.
Potrivit IPJ Alba, la data de 2 octombrie 2019, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Abrud au identificat și recuperat un ferăstrău mecanic, o mașină de găurit, o autofiletantă și un flex, care ar fi fost sustrase de un tânăr de 27 de ani, din Baia de Arieș. Prin identificarea acestor bunuri și predarea lor către părțile vătămate, recuperarea prejudiciului s-a ridicat la un procent de 99%.
Totodată, la data de 26 septembrie 2019, polițiștii au efectuat o percheziţie la domiciliul tânărului din Baia de Arieș, ocazie cu care au fost găsite și ridicate trei motoferăstraie, un fierăstrău pendular, o autofiletantă și o mașină rotopercutantă.
O altă percheziție a fost efectuată la data de 1 octombrie, la domiciliul unui bărbat din localitatea Ciuruleasa, unde a fost găsit un alt motoferăstrău. Se pare că bunul a fost sustras de tânărul din Baia de Arieș și vândut ulterior bărbatului din Ciuruleasa printr-un intermediar.
Prejudiciul total a fost estimat la 7.500 de lei și a fost recuperat aproape integral. Tânărul a fost prezentat în fața magistraților și este cercetat sub control judiciar.
Reamintim că la data de 25 septembrie 2019, polițiștii din Abrud l-au identificat pe un tânăr de 27 de ani, din Baia de Arieș, județul Alba, ca persoană bănuită de săvârșirea a 6 furturi, fapte reclamate poliție în perioada 5 august – 22 septembrie 2019, de către cetățeni din comuna Bistra.
Se pare că, în 4 nopți diferite, tânărul ar fi furat scule electrice, în principal motoferăstraie, din anexe ale locuințelor unor cetățeni.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News