Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Sebeșul, sufocat de trafic. Cozi kilometrice după închiderea Autostrăzii A1 pentru lucrările la nodul rutier din zonă

Publicat

Traficul rutier este extrem de îngreunat joi, 25 martie, în municipiul Sebeș, după închiderea Autostrăzii A1 între nodurile rutiere Cunța și Sebeș Vest (Vințișoara), pentru lucrări la conexiunea cu A10 și DN 1.  

Sunt cozi kilometrice pe DN 1, la intrările și ieșirile din Sebeș, după închiderea temporară a autostrăzii.

Jurnalistul Lucian Mândruță a postat pe contul său de Facebook o serie de fotografii din zonă și a scris că a pierdut peste 2 ore în trafic.

”La inceput am crezut ca e un accident in Sebes. Nu. Pur si simplu aici se intrerupe autostrada si toata lumea o ia prin oras.

(Late edit: cica se fac lucrari pe o portiune, doar azi. Din ce am vazut se monteaza panouri indicatoare. )

Un sfert din Pib-ul Romaniei sta la doua treceri de pietoni dintr-un orasel din Ardeal!

Mii de Tir-uri. Incredibil. Ma intreb ce cred despre “mandria de a fi roman” toti soferii acestia”, a scris Mândruță, pe contul său.

Reamintim faptul că în intervalul orar 07.00 – 19.00, traficul rutier este închis pe Autostrada A1, între kilometrii 292 (nod Cunța, județul Alba) și 314 (nod Sebeș Vest) pentru continuarea lucrărilor de realizare a Nodului Rutier Sebeș (conexiune Autostrada A10 cu Autostrada A1 și DN 1).

Astfel, timp de 12 ore, traficul veste deviat pe DN1 (E81) și pe DN 7 (E68).

Motivul instituirii acestei restricții este executarea unor lucrări de către antreprenorul Asocierea IMPRESA PIZZAROTTI & C. S.p.A. – POMPONIO CONSTRUCŢII SRL la nodul rutier Sebeş – conexiune autostrada A10 cu A1 și DN 1.

Autostrada a fost închisă pentru a fi realizate următoarele lucrări:

  • Turnarea plăcii de suprabetonare aferentă structurii PN3B – Pasaj pe breteaua 3 peste A1, care face conexiunea între A10 și A1, sens de mers Turda-Sibiu;
  • Instalare structuri metalice tip portal, precum și dispozitivele electronice aferente VMS-urilor noi pe A1 la km 307+100 și la km 312+410;
  • Instalare structuri metalice tip portal, precum și panourile de semnalizare verticală noi pe A1 la km 307+580 și la km 311+800.

De la ora 19:00, circulaţia va fi reluată pe A1 și restricțiile vor fi ridicate.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare și să crească distanţa de siguranţă între vehicule.

foto: Facebook (Lucian Mândruță, Info Trafic jud. Alba)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate