Spitalul Judeţean Alba a inaugurat, marţi, noua secţie de ATI, renovată şi modernizată cu bani de la Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Alba. Reparaţiile s-au ridicat la suma de peste 1 milion de lei, din care 735.000 lei contribuţia Ministerului, iar, în urma acestei investiţii, pacienţii unităţii sanitare vor beneficia de tratamente şi servicii la standarde europene.

Publicitate

Secţia de ATI va fi dată în folosinţă începând de miercuri, iar marţi, reprezentanţii Consiliului Judeţean Alba şi ai Primăriei Alba Iulia au avut ocazia să vadă rezultatele lucrărilor demarate la finalul anului trecut.

"Consiliul Judeţean Alba a alocat suma de 322.000 de lei pentru achiziţionarea a 4 aparate de ventilaţie şi alţi 100.000 de lei pentru dotări independente şi modernizare secţie. Lucrarea a demarat în 26 decembrie 2011, iar termenul final a fost 12 februarie 2012. S-a reabilitat toată secţia, cu toate circuitele de fluide medicale şi igienizare. S-a dotat secţia cu aparate de ventilaţie mecanică. Până în prezent existau 8 aparate de ventilaţie, unul din 1996, cinci din 2002  şi două din 2008, iar în cursul lunii ianuarie s-au primit încă patru astfel de aparate. A fost schimbat mobilierul medical, au fost achiziţionate acele separeuri între pacienţi şi s-a extins inclusiv sistemul de detecţie incendiu", a explicat Diana Mârza, director economic al Spitalului Judeţean Alba.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

"În momentul în care întreg spitalul va arăta ca această secţie, vom fi foarte mulţumiţi"

Acesta este prima secţie din cadrul spitalului din Alba, inaugurată prin programul demarat de conducerea unităţii sanitare şi Consiliul Judeţean. "Am putut atrage banii, am putut termina în timp record această investiţie, în 2 luni de zile. Până la urmă este vorba despre condiţii mult mai bune pentru pacienţi şi condiţii mai bune de lucru pentru colectivul din secţia ATI. În momentul în care întreg spitalul va arăta ca acestă secţie, vom fi foarte mulţumiţi", a declarat Nicoleta Coşarcă, managerul spitalului.

Publicitate

Singura problemă cu care se mai confruntă în prezent secţia de ATI este deficitul de asistente, dar care, potrivit managerului spitalului, va fi acoperit la următoarele concursuri organizate în acest an. "Secţia este structurată în două părţi, după modelul european. Avem Terapia Intensivă, cu două saloane a câte 12 paturi şi Terapia Intermediară Postoperatorie. Avem 25 de paturi în total, prevăzute cu monitor, ventilator mecanic, paturi şi sunt suficiente. Avem şi un aparat de dializă, deci suntem dotaţi la nivel european şi foarte puţine spitale judeţene se pot lăuda cu astfel de dotări", a explicat Ionel Mucea, şef secţie ATI.

Publicitate

Conducerea spitalului se pregăteşte să inaugureze şi secţiile de Oncologie şi Oftalmologie

Modernizarea secţiei ATI nu este singura investiţie aflată în curs de derulare la Spitalul Judeţean Alba. În câteva săptămâni, va fi inaugurată  şi secţia de Oftalmologie, o altă lucrare realizată, cu sprijinul CJ Alba. "În judeţul Alba, de zeci de ani nu se mai oferă asistenţă profesionistă pe oftalmologie şi am dotat secţia cu tot ce a fost nevoie, medicii au mers la specializare şi începem  o nouă viaţă, să spunem aşa, şi pe domeniul ăsta la Spitalul Judeţean Alba. Acum se lucrează şi la secţia de Oncologie, iar până în vară va trebui să fie gata. Am discutat şi cu şeful secţiei de Urgenţe şi urmează să demarăm şi modernizarea acestei secţii", a conchis preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel.

Publicitate