Pompierii din Alba Iulia au acţionat, joi dimineaţă, la sediul Centrului Militar Judeţean Alba, în cadrul unui exerciţiu pentru verificarea capacităţii de intervenţie într-o situaţie de incendiu.

Simularea a început de la ora 9.00 şi a inclus intervenţia în cazul unui posibil incendiu la arhiva unităţii.

Publicitate

Au participat reprezentanţi ai Centrului Militar Judeţean Alba, în colaborare cu Detaşamentul de Pompieri „Unirea” al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba, condus de locotenent colonel Mircea Dan.

Scenariul exerciţiului

Echipa de intervenţie proprie a acţionat în primă fază cu mijloacele din dotare, a fost apelat serviciul de urgenţă 112 şi ulterior a ajuns în unitate o autospecială cu personal autorizat în aceste cazuri. În arhivă s-a constat că o persoană, încercând să stingă incendiul, a rămas captivă în încăperea respectivă. A intervenit echipa de căutare-salvare care a scos persoana în cauză din raza de acţiune a incendiului fără a avea vătămări corporale. Între timp pompierii sosiţi la faţa locului au reuşit să stingă incendiul izbucnit, transmit reprezentanţii CMJ Alba.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

La finalul activităţii, personalul autorizat a făcut o prezentare privind aparatura de descarcerare din dotarea I.S.U.

CMJ Alba transmite mulţumiri personalului Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba pentru sprijinul acordat şi sfaturile utile.