Spadă celtică ornamentată cu foiță de aur, descoperită la Aiud, simbol al unei confrerii de războinici prezente în Transilvania

Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia deține în colecțiile sale un important artefact apaţinând epocii celtice din Transilvania (sec. IV-III a. Chr.), iar ornamentele ei ar putea fi semnul unei confrerii de războinici.

Unele elemente ornamentale, cum este cazul perechilor de dragoni afrontaţi care sunt figuraţi şi pe spada de la Aiud, au cunoscut o răspândire europeană largă, ceea ce a determinat avansarea ipotezei că simbolurile respective au reprezentat „insigne” ale unei confrerii de războinici întinse de la un capăt la altul al Europei temperate. 

Este vorba despre o spadă de fier care a fost descoperită în anul 1912 în parcul oraşului Aiud, alături de alte obiecte care au făcut parte din inventarele unor morminte (probabil de incineraţie) distruse de intervenţiile de amenajare a zonei efectuate în anul respectiv.

Spada este din fier şi se păstrează împreună cu o parte din teacă. Ea a fost îndoită ritual în momentul depunerii sale în groapa mormântului.

Partea superioară a tecii, în partea dinspre mâner, a fost ornamentată pe partea ei anterioară, cea vizibilă.

Astfel, breteaua care ranforsează teaca în partea sa superioară a fost modelată sub forma a două cercuri concentrice în relief. Apoi, deasupra şi sub această bretea, a fost executat prin incizie un decor cu motive vegetale şi cu imaginile a doi dragoni sau grifoni afrontaţi, cu gurile larg deschise, dispuşi de o parte şi de alta a nervurii mediane longitudinale a tecii.

De asemenea, partea superioară a tecii a fost decorată suplimentar cu o foiţă de aur care acoperea breteaua de ranforsare, dar probabil şi întregul decor incizat. Ornamentul de aur se mai păstrează astăzi doar pe alocuri.

Lungimea totală a spadei este de 73 cm, din care 12 cm reprezintă mânerul. Lăţimea spadei este de 5 cm. Diametrul cercurilor de pe breteaua de ranforsare măsoară 2,7 cm.

Spada, în general, a constituit una dintre cele mai importante arme ale panopliei elitei războinice din vremea la care ne referim. Nu este întâmplător faptul că într-un număr mare de situaţii ele au fost îndoite (distruse ritual) în momentul depunerii lor în morminte.

Unii cercetători au considerat că astfel de atitudini au avut raţiuni practice, dictate de necesitatea depunerii pieselor respective în gropile unor morminte de incineraţie care aveau un diametru mai mic decât lungimea spadelor.

Însă o privire generală asupra complexelor funerare de incineraţie ilustrează faptul că gropile sepulcrale erau în general ovale sau rectangulare, cu dimensiuni suficient de mari pentru a permite depunerea unei spade fără ca lama acesteia să fie îndoită. Prin urmare, explicaţia îndoirii spadelor trebuie căutată în domeniul spiritual.

Spada, ca armă simbolică şi însoţitoare a războinicului era investită cu puteri magice şi constituia prelungirea braţului acestuia în luptă. Uneori arma însăşi era percepută ca având un „suflet” propriu. Este suficient în acest sens să ne amintim de celebra spadă Excalibur a legendarului rege Arthur.

Rolul simbolic important jucat de spade este sugerat şi de ornamentarea tecilor acestora. În mediul celtic sunt documentate numeroase spade decorate cu motive specifice artei La Tène, unele dintre aceste ornamente simbolice fiind caracteristice în special anumitor regiuni, de unde şi denumirile atribuite de către istoricii de artă diverselor „curente” stilistice (spre exemplu „stilul săbiilor ungare” etc.).

În alte situaţii, unele elemente ornamentale, cum este cazul perechilor de dragoni afrontaţi care sunt figuraţi şi pe spada de la Aiud, au cunoscut o răspândire europeană largă, ceea ce a determinat avansarea ipotezei că simbolurile respective au reprezentat „insigne” ale unei confrerii de războinici întinse de la un capăt la altul al Europei temperate.

Toate aceste ornamente ilustrează încă o dată importanţa pe care o aveau spadele în ansamblul panopliei. Investită cu astfel de puteri magice, uneori spada depusă în mormânt era distrusă ritual prin îndoire, adică era „ucis” spiritul ei odată cu cel care a folosit-o.

În alte situaţii însă spadele au cunoscut o utilizare îndelungată şi au fost transmise urmaşilor odată cu puterile magice şi simbolice cu care armele respective erau investite. Una dintre spadele celebre din acest punct de vedere a fost descoperită în necropola celtică de la Pişcolt. Ea a fost ornamentată succesiv în trei etape diferite. În prima etapă a fost realizat un decor tipic „stilului săbiilor ungare”. În a doua etapă, în partea superioară a tecii au fost incizaţi doi dragoni afrontaţi. În sfârşit, în cea de a treia etapă, a fost aplicat un ornament ajurat longitudinal. Aceste ornamente succesive demonstrează o utilizare îndelungată a armei în discuţie. Ele s-au datorat probabil nevoii de a reînnoi, de mai multe ori, eficacitatea magică a imaginilor de pe teaca spadei.

Spada de la Aiud este importantă şi pentru faptul că a fost ornamentată cu o foiţă subţire de aur. Astfel de ornamente sunt rare în întreaga lume celtică. Pe de altă parte, un coif descoperit la Apahida, lângă Cluj-Napoca, datat în aceeaşi perioadă, a fost decorat la rândul său pe calotă prin aceeaşi tehnică. De aceea, nu ar fi exclus ca piesele în discuţie să ateste exploatarea aurului transilvănean în epoca respectivă. Această ipoteză va trebui însă verificată prin analize metalografice viitoare.

În concluzie, spada celtică de la Aiud aflată în patrimoniul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia constituie un martor important al societăţii şi spiritualităţii celtice din Transilvania în sec. IV-III, constituind în anumite privinţe un unicat printre artefactele de acest fel de pe plan european.