Eveniment
FOTO: Spălătoria Spitalului Judeţean Alba Iulia a fost modernizată. Lucrările la secţia de Boli Infecţioase, finalizate luna aceasta

Spălătoria spitalului din Alba Iulia igienizează zilnic peste 500 de kilograme de lenjerii care provin din toate secţiile unităţii, inclusiv de la cele 14 săli de operaţie. Procesul de lucru pentru acest segment deosebit de important a fost mult îmbunătăţit prin lărgirea spaţiului de lucru, refacerea circuitului de manipulare a lenjeriilor şi dotarea cu un sistem de exhaustare, care permite eliminarea aburului din spălătorie, au precizat reprezentanţii spitalului. De asemenea, a fost realizat un vestiar și o toaletă pentru femeile care lucrează în spălătorie.
„Pacienții sunt în centrul preucupărilor noastre, iar confortul acestora înseamnă și asigurarea unor lenjerii corespunzătoare. Am realizat o investiție importantă în spălătorie, unul dintre locurile în care de altfel se muncea cel mai greu, în aburi, umiditatea era foarte mare iar pereții erau plini de igrasie”, a explicat Nicoleta Coşarcă, managerul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.
O atenție deosebită s-a acordat și pentru dotări. S-a achiziționat și un uscător profesional de rufe, în valoare de 45.947 lei și un calandru, aparat de călcat rufe, deoarece sistemul existent anterior, primit din donații, se defecta foarte des.

„Este incomparabil acum spațiul în care lucrăm, aproape de nerecunoscut. Înainte totul era întunecos și se lucra mereu în aburi. Mașinile erau foarte zgomotoase, iar pereții musteau de apă. Noul sistem de scoatere a aburilor este foarte bun și la fel și mașinile cu care lucrăm zilnic”, a spus Cornelia Coman, care din anul 2000 lucrează în spălătoria spitalului din Alba Iulia.
Una dintre cele mai complexe lucrări de reabilitare finanţate de Consiliul Judeţean Alba, în valoare de 1.337.886 lei, refacerea în toatalitate a Secţiei de Boli Infecţioase, va fi finalizată în această lună. În clădire s-a intervenit pentru refacerea saloanelor, a sălilor de tratament, dar și pentru dotarea cu paturi și saltele noi precum și înlocuirea geamurilor și a ușilor.

„Secția de Boli Infecțioase este una dintre cele mai consistente investiții, dar și rezultatele sunt pe măsură. În sfârșit putem trata pacienții așa cum se cuvine. A fost o lucrare de durată deoarece totul a fost refăcut sau înlocuit. În ultima fază mai este de făcut doar racordarea corespunzătoare la sistemul de canalizare care de asemenea punea probleme serioase. Suntem foarte aproape de recepția lucrărilor. Până la finalul acestei luni totul va fi gata”, a declarat Nicoleta Coșarcă, managerul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.
sursa: spitalalba.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News