Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Sportivul Lucian Oțoiu, legitimat la CS Unirea Alba Iulia, vicecampion european la powerlifting

Publicat

Lucian Oțoiu, sportiv legitimat la CS Unirea Alba Iulia, s-a clasat pe a doua treaptă a podiumului la Campionatul European de Powerlifting – Masters, ce se desfășoară în Cehia, la Pilsen, în perioada 7 – 13 iulie.

Lucian Oțoiu este unul dintre cei cinci membri ai lotului României care au făcut deplasarea în Cehia, pentru a participa la competiția europeană. Echipa României este condusă de către Ovidiu Pănăzan, președinte al Federației Române de Powerlifting și antrenor al Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia.

Lucian Oțoiu a participat la categoria de vârstă ”master 2” – sportivi cu vârste între 50 și 59 de ani – și a obținut 4 medalii de argint, după cum urmează:

  • Proba: genuflexiuni – 230 de kilograme ridicate (loc 2);
  • Proba: împins din culcat – 220 de kilograme ridicate (loc 2);
  • Proba: îndreptări – 230 de kilograme ridicate – (loc 2);

Totalul celor trei probe – loc 2.

”Competiția este una de <restart>, la nivel internațional, după doi ani de situație pandemică și, chiar daca nu a fost o participare extrem de numeroasă, greutățile ridicate au fost similare celor ridicate la competițiile anterioare, de acest nivel. Sunt mulțumit de rezultate, mai ales că acestea sunt obținute într-un an încă extrem de dificil din punct de vedere al activităților sportive. Mulțumesc domnului director al CS Unirea Alba Iulia, Corneliu Mureșan, pentru susținere”, a spus Ovidiu Pănăzan.

Powerliftingul este un sport în care se încearcă ridicarea unei greutăți maxime în trei stiluri diferite, respectiv genuflexiuni, împins din culcat și îndreptări. Sportivii beneficiază de trei încercări în fiecare stil de ridicare. Competiția se desfășoară în general pe categorii de vârstă și greutate și este câștigată de sportivul care obține cumulat cel mai mare total, în calcularea totalului fiind luată în considerare doar repetarea maximală pentru fiecare tip de ridicare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax