Lucrările avansează la Sala Polivalentă din municipiul Blaj. Muncitorii montează în prezent grinzile din beton armat la tribunele care vor avea o capacitate de până la 2.000 de locuri. 

Construcția ar urma să fie finalizată în 2022.

Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a vizitat recent șantierul, alături de primarul Gheorghe Valentin Rotar.

Lucrările la Sala Polivalentă de la Blaj au reînceput la mijlocul lunii aprilie, după ce Primăria a predat amplasamentul firmei care a câștigat licitația, ACI Cluj-Napoca SA.

Publicitate

Reamintim că prima licitație pentru realizarea sălii polivalente a fost câștigată în luna noiembrie 2018 de compania italiană Frimat SPA. Firma a fost atunci singurul ofertant, valoarea contractului fiind atunci de 25.030.571,03 de lei, fără TVA.

Italienii nu s-au ținut însă de termene, iar contractul a fost reziliat pentru „neîndeplinirea obligațiilor contractuale”.

În aproximativ un an și jumătate, constructorul a reușit să finalizeze fundația clădirii și a ridicat aproximativ 10 – 20 % din zidăria de la demisol.

Între timp, licitația a fost reluată și a fost selectat un nou constructor.

Noul obiectiv va face parte din infrastructura sportivă a municipiului, alături de celelalte obiective de acest gen existente în oraş.

Prin această investiţie se doreşte, pe de-o parte crearea unei dotări publice de importanţă zonală, care să asigure desfăşurarea în cele mai bune condiţii a evenimentelor sportive naţionale şi internaţionale, şi pe de altă parte, să reprezinte o facilitate sportivă pentru practicarea sportului de performanţă pentru echipa de volei a oraşului, recunoscută în prezent pentru merite sportive deosebite.

Noua sală va fi dotată cu spațiile și echipamentele necesare care să asigure desfășurarea în cele mai bine condiții a competițiilor sportive, conform cerințelor de omologare a sălilor de sport:

  • CEV Voleyball Competitions Regulations 2016 (categoria 3)
  • EHF Arena Construction Manual (teren handbal 48 x 28 m)
  • FIBA Europe – Official Basketball Rules
  • ITF tennis

Investiţia este finanţară din bugetul local al municipiului Blaj şi din bugetul judeţului Alba, printr-un parteneriat între Primăria Municipiului Blaj şi Consiliul Judeţean Alba.

sursa foto: Ion Dumitrel

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90