Eveniment
FOTO: Star Assembly susține construcția unei noi grădinițe și creșe în municipiul Sebeș. Lucrările au demarat în luna iunie
Prin inițiative strategice și practici durabile, Star Assembly, subsidiară Mercedes-Benz AG, sprijină dezvoltarea economică și socială, prioritizând programe educaționale, de sănătate și sustenabilitate.
În acest sens, compania este mândră să anunțe debutul celui mai recent proiect de responsabilitate socială – demararea construcției unei noi grădinițe și creșe în municipiul Sebeș, județul Alba.
Investind în infrastructura pentru educația timpurie și recunoscând importanța creării unei baze solide pentru învățarea și dezvoltarea generației tinere, parteneriatul dintre Star Assembly, Asociația Comitetului de Părinți al Liceului German Sebeș și Municipiul Sebeș reprezintă un pas important în angajamentul față de excelența educațională.
Colaborarea vizează aspecte precum accesul preșcolarilor la educație, provocări ale părinților care lucrează, disparități sociale și economice și presiunea asupra facilităților existente. Noua unitate va aduce beneficii semnificative comunității din Sebeș și va oferi un mediu structurat pentru învățarea copiilor, oportunități de angajare pentru educatori și administratori și va facilita accesul părinților la servicii calitative de îngrijire.
Proiectul este susținut financiar de către compania Star Assembly. Construcția, pregătirea și dotarea la cheie sunt gestionate de către Asociația Comitetului de Părinți al Liceului German Sebeș. Municipiul Sebeș a pus la dispoziție terenul și, după finalizarea lucrărilor, va asigura operaționalizarea și administrarea. Procesul educațional va fi asigurat de către Liceul German Sebeș. Grădinița și creșa va funcționa cu program prelungit, iar cursurile se vor desfășura în limba germană.
„Grădinița și creșa va fi cel mai complex proiect social al nostru de până acum. Credem cu tărie în construirea viitorului prin investiții în potențialul generației următoare, iar proiectul va oferi un mediu incluziv, durabil și prosper pentru copii. Sunt încântat că sărbătorim începutul construcției și încrezător că noul edificiu va extinde accesul la educație și va dezvolta, implicit, comunitatea. Mulțumesc partenerilor Asociația Comitetului de Părinți al Liceului German Sebeș și Municipiul Sebeș pentru încrederea și entuziasmul lor.”, spune Gheorghe Achim, director general Star Assembly.
„Blauer Stern” („Steaua Albastră”), clădirea în formă de stea în trei colțuri, va avea o suprafață totală de 1.450 de metri pătrați și va fi poziționată în partea de vest a municipiului Sebeș. Proiectul de construcție își propune să redefinească standardele de unitate de învățământ prin crearea unei sinergii între mediul interior și cel exterior al clădirii. În centrul acestei viziuni se află o zonă multifuncțională generoasă, plasată strategic în centrul clădirii, deschisă către trei module diferite, găzduind diverse zone precum administrativă, sală de mese, creșă cu trei camere separate cu spații de dormit, zonă de joacă și trei săli de clasă. Toate acest caracteristici vor încuraja interacțiunea și colaborarea, precum și desfășurarea de diverse activități comune.
Dincolo de aspectele pur funcționale și estetice ale spațiului, unul din obiectivele principale este crearea unei clădiri sustenabile care să minimizeze impactul asupra mediului. Astfel, vor fi implementate soluții de energie regenerabilă, precum panouri solare și sisteme de reciclare a apelor pluviale, iar accentul va fi pus pe maximizarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de carbon.
„Salutăm cu bucurie implicarea companiei Star Assembly într-un nou proiect pentru comunitate, de care vor beneficia 97 de preșcolari. Susținerea celui mai important agent economic în orașul nostru – Star Assembly, transmite un mesaj de spirit civic și dezvoltare durabilă. Proiectul, bazat pe sustenabilitate, va valorifica resursele naturale și eficiența energetică, elemente importante pe care orașele viitorului le iau în considerare. Familiile tinere vor aprecia acest demers, iar educația din Sebeș va fi consolidată prin realizarea unei noi instituții, sprijinind învățământul bilingv oferit de Liceul German. Mulțumim companiei Star Assembly în numele întregii comunității.”, spune Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeş.
„Suntem încântați să contribuim la acest proiect cu impact major. Efortul nu este un simplu act de caritate, ci o investiție în societate. Împreună, vom construi mai mult decât o structură; vom cultiva mințile generațiilor viitoare, asigurându-le oportunități de a înflori. Inițiativa demonstrează ce se poate realiza când comunitatea, autoritățile și entitățile private sunt unite de o viziune comună. Îmbrățișăm această responsabilitate nobilă și suntem dedicați succesului său.”, declară reprezentanții Asociației Comitetului de Părinți al Liceului German Sebeș.
Lucrările de construcție au demarat în iunie 2024, iar grădinița și creșa va fi complet operațională începând cu septembrie 2025.
Despre Star Transmission și Star Assembly
Unitățile de producție de la Sebeș și Cugir din România sunt filiale deținute integral de Mercedes-Benz AG. La Sebeș sunt asamblate cutii de viteză automate pentru Mercedes-Benz încă din 2013. Fabrica-soră din Cugir găzduiește producția de diverse componente pentru motoare, cutii de viteză și sisteme de direcție, precum și un centru tehnologic, de exemplu pentru producția de prototipuri. Din 2025, la Sebeș va demara producția unităților de propulsie electrică pentru noile modele EQ complet electrice.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News