Eveniment
FOTO: Starea pârtiilor de la Șureanu. Se anunță un sfârșit de săptămână plin de zăpadă
Condiții perfecte pentru schi la Șureanu. Administratorii pârtiilor anunță un weekend cu multă zăpadă. Se schiază pe toate pârtiile
”Revenim cu multă zăpadă și voie bună de la Șureanu! Datorită zăpezilor abundente căzute în ultimele zile vom ține evenimentul cu prietenii noștri de la Winter Tour (DJ, apres-ski party, plus multe activități) în acest weekend (1-2 Februarie)! De asemenea, pârtiile noastre sunt acoperite integral de zăpadă și se poate schia în condiții perfecte! Vă așteptăm cu activități și să ne distrăm împreună pe pârtii” au scris pe contul lor de Facebook, administratorii pârtiilor de schi de la Șureanu.
Domeniul Schiabil Șureanu: informații furnizate de monitorul de schi Rareș Tileagă (monitor de schi), valabile pentru 30 ianuarie – 5 februarie 2020
– Pârtii existente: 10 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_2; C_3; C_4; S_1; S_2; S_3)
– Pârtii funcționale: 4 (A_1; A_3; C_4; pârtia-școală)
– Lungime totală a pârtiilor: 12 km
– Instalații de transport pe cablu: 3 (2 teleschiuri, 1 telescaun)
– Altitudine maximă: 2.010 m
– Altitudine minimă: 1.650 m
– Tunuri de zăpadă: nu
– Webcam: https://schi-sureanu.ro/#
– Nocturnă: nu
– Pârtii pentru sănii: da
– Semnal mobil: Vodafone (integral), Telekom (parțial), Digi Mobil (parțial), Orange (slab)
Evaluare generală: îndelung-așteptatele ninsori au sosit, în sfârșit, la Șureanu, acoperind pârtiile de un strat nou și consistent de omăt. Se vor deschide toate acele pârtii care până acum, din lipsa zăpezii, erau închise.
Având în vedere că urmează ninsori, iar vremea de iarnă pare a-și fi intrat, în sfârșit, în drepturi, putem spune că impasul sezonului de schi 2019-2020 a trecut și că abia acum începe adevăratul sezon. În plus, drumul este accesibil (dar vă trebuie lanțuri), iar acest weekend (1-2 februarie) va fi marcat de evenimentul anual Winter Tour. Vă așteptăm la Șureanu, se poate schia în condiții bune.
- Acces unic spre pârtii: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h (fără popasuri).
Starea drumului între Sebeș și lacul Oașa (62 km): drumul este asfaltat, fiind accesibil pentru orice tip de mașină. Între barajul Tău și barajul Oașa există din ce în ce mai multe porțiuni cu gropi în asfalt, așadar încercați să circulați cu viteză reduză.
Starea drumului forestier lacul Oașa – Domeniul Schiabil Șureanu (18 km): drumul a fost deszăpezit și este 100% practicabil, dar sunt absolut necesare lanțurile, pentru a putea face față oricărei situații neplăcute.
Pârtii și instalații de transport pe cablu: predomină zăpada proaspăt ninsă, pe întreg domeniul schiabil. Vor fi deschise în weekend A_1, A_3, C_1, C_2, C_3, C_4 și, posibil, pârtiile S_1, S_2 și S_3. Zonele de off-piste sunt încă inaccesibile, stratul de powder nefiind suficient de gros. Va fi pornit atât telescaunul, cât și teleschiul „Curmătura”. În cazul în care vor fi deschise pârtiile S, va fi pornit și teleschiul „Șureanu”.
Sursă: Rareș Tileagă – Pași Liberi
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News