FOTO ȘTIREA TA: Noi lucrări, noi probleme în trafic la Alba Iulia. ”Am întârziat la serviciu, nici urmă de Poliție”
Noi lucrări, noi probleme în trafic la Alba Iulia. Traficul în Alba Iulia, la primele ore ale dimineții, a fost îngreunat de noi lucrări pe loturile de mobilitate, deschise în zona intersecției de la Stadion Cetate.
Un cititor Alba24 a semnalat că traficul s-a desfășurat cu mare greutate marți dimineață, pe Bulevardul Revoluției până la intersecția cu Calea Moților.
”Au spart zona respectivă, iar traficul a fost sugrumat la o bandă înainte de a avea din nou acces la două benzi, la semafor.
Practic, timpul de așteptare este foarte lung din cauză că la un moment dat poate trece doar câte o mașină, chiar dacă sunt trei direcții de deplasare.
Astfel, cei care trebuiau să o ia spre centru sau spre Ampoi, nu aveau șansă să o facă decât din 2-3 ture de așteptat la semafor.
Din cauza asta am întârziat la serviciu. Dimineața se vede mai bine cum este administrat orașul. Este exact momentul în care oamenii sunt grăbiți, cu nervii întinși.
Ceea ce aș avea de reproșat este că Poliția nu era acolo pentru a fluidiza traficul, au lăsat totul în seama semafoarelor, fără să intuiască situația care se va produce.
Este o bătaie de joc tot ce se întâmplă în oraș. Înțeleg că sunt lucrări, dar ce nu înțeleg este modul în care sunt gestionate. Amatori!
De altfel, polițiștii au dispărut și din zona școlilor dimineața. A fost o măsură foarte bună la începutul școlii, ca să nu comenteze lumea.
Treptat, pare că ne-am obișnuit cu faptul că traficul din Alba Iulia și străzile sunt gestionate de amatori” a transmis cititorul.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (7)