Lucrările desfășurate la carosabil, pe bulevardul Încoronării din Alba Iulia, creează noi probleme șoferilor. O groapă a generat pagube unor conducători auto aflați în trafic, duminică.

Situația a fost semnalată de o cititoare Alba24.ro.

Publicitate

Potrivit acesteia, groapa e pe sensul de coborâre spre gară, în zona Dealul Furcilor.

În imaginile transmise se vede denivelarea din asfalt. Pe margine, cel puțin o mașină ale cărei roți au fost afectate.

Sursa citată susține că zona ar trebui mai bine semnalizată, ca să atenționeze șoferii. Sau constructorul să plătească daunele la autovehicule.

Nu este singura zonă din municipiu în care lucrările creează probleme celor aflați în trafic.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Dincolo de blocajele din circulație care pun la încercare nervii șoferilor, pe unele artere aflate în modernizare o mică lipsă de atenție poate aduce pagube, din cauza denivelărilor mari.

Autoritățile recunosc că este disconfort în trafic, dar subliniază importanța investiției pentru a eficientiza mobilitatea în oraș.

De asemenea, pe străzi din municipiu se desfășoară și alte lucrări, în afara celor incluse în proiectele de mobilitate.