Locuitorii din satul Totoi trebuie să ocolească prin Teleac și Alba Iulia pentru a ajunge în centrul comunei lor, la Sântimbru. 

Asta din cauza stării de degradare în care se găsește pasarela peste râul Mureș.

Publicitate

Traversarea a devenit imposibilă, spun cetățenii din zonă. Scândurile lipsesc sau sunt slăbite, iar pasarela nu mai prezintă siguranță.

”În urmă cu 3-4 ani, primăria a închis acel pod și acum nu mai putem ajunge în centrul comunei” a transmis un cititor alba24.ro.

Primarul comunei, Iancu Popa, a confirmat situația dar spune că administrația locală nu are bani să îl repare.

Potrivit unor studii tehnice și de fezabilitate vechi de câțiva ani, valoarea reparațiilor la pasarela lungă de peste 100 de metri ar fi de 1,9 milioane de lei (19 miliarde de lei vechi, la valoarea de atunci), bani pe care primăria nu îi are.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În aceste condiții, administrația a luat decizia de a închide circulația pe acolo.

Primarul a explicat că o reparație completă a pasarelei presupune lucrări ample, după standardele actuale.

Ancorele și cablurile ar trebui înlocuite și ar putea fi păstrați doar stâlpii.

Iancu Popa a mai spus și că aceste lucrări nu se încadrau la finanțări europene, dar că va încerca să aplice pentru proiectul guvernamental ”Anghel Saligny”, noul PNDL al Guvernului Cîțu.

Până atunci însă, locuitorii din Totoi nu vor avea altă soluție decât să ocolească aproape 15 kilometri, pentru a ajunge la primărie.

Publicitate

UPDATE: 

După apariția articolului, pasarela a fost reparată.