Actualitate
FOTO ŞTIREA TA pe ALBA24: Cetățeni de pe o stradă din cartierul Partoș, disperați din cauza gunoaielor lăsate de vecini. „Ne dorim doar să fie curățenie în zonă”
Cetățeni de pe strada 11 Iunie din cartierul albaiulian Partoș se plâng de gunoaiele lăsate de câteva familii care locuiesc ilegal în zonă, potrivit celor care au sesizat situaţia. Oamenii spun că au făcut reclamaţii la Primăria municipiului Alba Iulia și că li s-a promis că problema se va rezolva însă până la această oră nu s-a întâmplat nimic.
„De la stație până la dig este plin de gunoi. În zonă locuiesc niște familii de romi care aduc și lasă peste tot foarte multe gunoaie. Am fost la primărie și am vorbit despre această problemă, au venit și au văzut însă nu s-a rezolvat nimic. Am încercat și să cumpărăm acel teren sau să dăm altul la schimb, dar nu s-a putut. Nu știm ce să mai facem. Nu ne deranjează oamenii care locuiesc acolo (n.r. – într-o casă aflată în spatele terenului pe care sunt gunoaiele), dar ne deranjează că fac mizerie și distrug porțile oamenilor. Am făcut sesizări și la poliția locală și nimic”, spune cititorul Alba24, care ne-a sesizat situaţia.
Acesta spune că sunt aproximativ 10 familii care locuiesc în zona străzii 11 Iunie și toți se plâng de această problemă.
„Ne dorim doar să se facă curățenie în zonă pentru că mizeria ajunge până la digul pe de râul Mureș”, a mai declarat cititorul Alba24.ro.
Dacă ești martor la un eveniment deosebit pe care vrei să îl vadă toată lumea poți trimite informații, imagini sau secvențe video pe pagina de facebook Alba24 sau pe Ştirea Ta pe Alba24.ro.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News