20150725_140617 Este sezonul concediilor, iar o parte dintre familiile de români aleg zona deosebit de pitorească a Munţilor Apuseni din judeţul Alba. Aici, la altitudini mai mari, pot să scape şi de temperaturile ridicate şi de aglomeraţia din oraşe şi, mai ales, pot vedea adevărate minunăţii ale naturii.

Publicitate

Comportamentul unor turişti este însă sancţionat de localnici, care atrag atenţia că zona trebuie păstrată curată şi nu folosită drept loc de aruncat gunoi.

Un cititor Alba24 a transmis, sâmbătă, imagini cu o maşină în care călătorea o familie şi care a ales să oprească pe marginea drumului, în zona Gheţarului Scărişoara şi să "scape" de gunoaiele din autoturism, fără a fi vreun loc amenajat pentru deşeuri.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

“Aceste poze au fost surprinse astăzi (sâmbătă, 25 iulie 2015 – n.r.), în apropiere de Peştera Scărişoara.

Din maşina fotografiată a coborat o familie cu doi copii.

Scopul opririi a fost să îşi arunce gunoaiele din maşină, la marginea unui râu. Imaginile vorbesc de la sine.

Poate ca opinia publică ar fi bine să afle ce fac unii oameni la noi în judeţ. O zi bună!”, a transmis cititorul Alba24.

Dacă surprindeţi evenimente sau situaţii pe care le consideraţi de interes pentru comunitate, aşteptăm informaţii şi imagini, pe Ştirea ta pe Alba24.

Publicitate