181 O întâmplare demnă de povestit la la cursurile de la școala de șoferi a fost în centrul atenției trecătorilor, vineri seara, în cartierul Cetate din Alba Iulia. Un șofer care, cel mai probabil, a uitat să tragă frâna de mână a autoturismului lăsat în fața unui magazin, s-a trezit că mașina o ia singură la vale. S-a oprit câteva zeci de metri mai jos, în bordura unui trotuar.

Publicitate

Totul s-a petrecut într-o zonă destul de aglomerată din oraș, pe Calea Moților. Mașina a plecat singură din zona ILF , unde probabil proprietarul oprise pentru a se aproviziona de la vreun magazin din zonă, și s-a oprit într-o bordură, în dreptul stației de salvare.

Norocul proprietarului mașinii, dar și al celorlalți participanți la trafic, e că autoturismul a fost evitat de ceilalți conducători auto și că niciun pieton nu a fost lovit. Șoferul s-a ales doar cu mici avarii la mașina "proptită" pe trotuar.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Detaliile şi imaginile au fost transmise de către un cititor Alba24, martor ocular la eveniment.

Dacă ești martor la un eveniment deosebit pe care vrei să îl vadă toată lumea poți trimite informații, imagini sau secvențe video pe pagina de facebook Alba24 sau pe Ştirea Ta pe Alba24.ro. De asemenea ne puteți contacta pe WhatsApp la numărul de telefon: 0728/ 950. 998.