Actualitate
FOTO | ŞTIREA TA pe ALBA24: Elevi ținuți cu forța în curtea Colegiului Economic din Alba Iulia, după terminarea orelor de curs
Un cititor Alba24 a reclamat faptul că miercuri, 17 decembrie, mai mulți elevi ai Colegiului Economic ”Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia nu au fost lăsați să părăsească incinta instituției de învățământ, după terminarea orelor de curs.
”În data de 17 decembrie 2014, fiind aproape de vacanța de Crăciun, mai multe clase de elevi ai Colegiului Economic ”Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia au finalizat cursurile în jurul orei 12.00. Aceștia s-au adunat în număr mare în curtea instituției de învățământ, deoarece poarta nu era deschisă, respectiv portarul nu îi lăsa să părăsească incinta”, a transmis cititorul.
Din informațiile transmise de acesta, politica instituției prevede ca elevii să nu poată părăsi incinta pe parcursul intervalului 8.00 – 14.00, indiferent de motivul plecării.
O altă problemă ridicată de către cititor se referă la alimentele sau băuturile pentru elevi. Se pare că magazinul din incinta școlii, de unde elevii își puteau cumpăra alimente sau băuturi, a fost închis. Cu toate acestea, la 200 de metri se află o patiserie și un magazin alimentar.
”Directorul instituției de învățământ, venind în curtea școlii pentru a rezolva problema, a trimis toți elevii în clase crezând ca se va rezolva problema, însă elevii au protestat deciziei lui”, a mai precizat acesta.
”Faptul că le este interzis să părăsească incinta pentru a-și cumpăra de mâncare, fiind un liceu cu mari performanțe scolare și extrascolare, elevii având între 15-19 ani”, este nemulțumirea transmisă de cititorul Alba24.
Dacă surprindeți situații sau evenimente pe care le considerați de interes pentru comunitate, așteptăm informații și imagini pe Știrea Ta pe Alba24.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News