img_3744 Șoferii care circulă în fiecare dimineață dinspre cartierul Micești spre Alba Iulia sunt nevoiți să aștepte minute în șir, din cauza traficului aglomerat. Un cititor Alba24 a surprins coloana de mașini care se întinde pe sute de metri, pe singura bandă de circulație, în timp ce sensul Alba Iulia - Micești rămâne aproape gol.

Publicitate

„Se pare că nu gândește nimeni măcar un pic problema aglomerației zilnice dintre Alba Iulia și Micesti, unde dimineața, între orele 7.00 - 9.00, coloana este până la Micești, având doar o singură bandă la intrarea în oraș și două la ieşire, în loc de două la intrare sau cel puțin una reversibilă”, a transmis cititorul Alba24.

Proiectul de modernizare a străzilor Zlatnei și Calea Moților din Alba Iulia a fost finalizat anul trecut, în martie. Lucrările au durat aproape patru ani și au costat puțin peste 15 milioane de lei.

Publicitate

„În loc ca Poliția Română să fluidizeze traficul, stă la pândă în zona Kaufland, în cazul în care nu stai cuminte pe singura bandă care e aglomerată și se circulă bară la bară, să îți aplice o mică amendă, în timp ce benzile de la iesire sunt goale. E bine că totuși administrația locală construiește sensuri giratorii pe bani mulți în zone în care nu se justifică prezența lor”, a mai transmis cititorul Alba24.

Dacă surprindeţi situaţii sau evenimente pe care le consideraţi de interes pentru comunitate, aşteptăm informaţii şi imagini pe Ştirea Ta pe Alba24.ro

Publicitate