Actualitate
FOTO ȘTIREA TA: Peisaj dezolant, lângă Aiud. Grămezi de gunoaie, aruncate în zona Valea Lupului
Aruncatul gunoaielor peste tot este o problemă care pare greu de rezolvat. O groapă de gunoi în toată „splendoarea” a răsărit lângă pădurea din Aiud, zona Valea Lupului. Bucăți de plastic, resturi de materiale de construcții, gunoi menajer… chiar și o bucată dintr-o canapea, reprezintă doar o parte din mormanele de deșeuri arucate de oameni certați cu bunul simț.
Imaginile au fost surprinse și publicate recent pe rețeaua de socializare Facebook. Depozitarea deşeurilor în natură, respectiv pe malurile râurilor, în pădure şi în alte asemenea locuri, este o practică se pare, pe atât de contestată de iubitorii naturii, pe atât de utilizată de cei cărora nu le pasă că distrug mediul sau că îşi pun sănătatea în pericol.
Gunoaiele aruncate necorespunzător nu dăunează doar imaginii orașelor în care trăim, ci și altor vietăți, dar și mediului. Și, cu toate că există impresia că unele gunoaie vor dispărea de la sine în scurt timp după ce sunt aruncate în iarbă, pe pământ sau în apă, adevărul este că ele se descompun mai greu decât am crede.
Spre exemplu, pungile din plastic se descompun între 10 și 20 de ani, dar unele pot rezista chiar și o mie de ani. 50 de ani este durata de descompunere a cauciurilor, încălțămintei. Recipientele din plastic, fiind produse petrochimice, se descompun în 500 de ani, dar mereu rămân resturi ale lor, iar chimicalele se impregnează în sol.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News