groapa strada abrudului După ploile abundente de joi noaptea şi lucrări la reţeaua de canalizare, pe strada Abrudului din Alba Iulia - Miceşti s-a produs o surpare de teren. Mai exact, pe o lungime de aproximativ cinci metri, în dreptul lucrărilor de introducere a reţelei de apă, pământul s-a prăbuşit.

Publicitate

Artera a devenit impracticabilă pe porţiunea respectivă, dar şi periculoasă, dată fiind instabilitatea terenului. Prin urmare, Poliţia a a blocat accesul în zonă, vineri dimineaţa, în dreptul unor locuinţe.

Potrivit unor surse de la faţa locului, pe strada respectivă au fost efectuate, în august, lucrări la reţeaua de canalizare, iar surparea s-a produs în dreptul acestora.

Cauza urmează însă să fie stabilită de autorităţi, care vor trebui să găsească şi o soluţie pentru a asigura accesul în zonă.

Publicitate

Revenim cu amănunte.

foto: Daniel Bloss