Ca în fiecare an, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia s-au împărţit "paştile", sâmbătă, înaintea slujbei de Înviere, pentru ca şi cei care, din diverse motive, nu vor putea asista la slujba de la miezul nopţii până la sfârşit sau deloc, să primească binecuvântarea Învierii. În mod normal, sfintele "paşti" sunt oferite creştinilor după ce aceştia au primit Lumina, noaptea târziu, la finalul slujbei Învierii. Cu toate acestea, câteva sute de albaiulieni au luat "paşti" sâmbătă, între orele 11.00 şi 18.00.
Publicitate
Paştile se mănâncă după Slujba Învierii şi dimineaţa pe nemâncate, în fiecare zi a Săptămânii Luminate, până în duminica Sfântului Apostol Toma (22 aprilie, la o săptămână după Paşti). Cei care consumă "paşti" după "regulamentul" stabilit, vor primi binecuvântarea Învierii.
Astfel, albaiulienii care, din diverse motive (copii mici, probleme de sănătate sau altele) nu vor asista la slujba Învierii până la sfârşit sau deloc vor putea totuşi să împlinească tradiţia ortodoxă a sfintelor "paşti".
Alba24.ro este publicația de referință pentru știri locale din județul Alba, editată de Independent SRL din 2010. Acoperim evenimentele din Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Aiud, Cugir și toate localitățile județului. Suntem membri UZPR și colaborăm cu agențiile Agerpres și Mediafax pentru informații verificate. vezi mai mult ...
Comentarii (1)
A
alex14 aprilie 2012
cum sa stai frate la coada aia? ce-au bagat in pasti, aur? romanu e palit rau de tot de epoca trecuta, are mania cozilor, indiferent ce s-ar da la ele...
Comentarii (1)