Actualitate
FOTO: Tabără tematică la Arieșeni. Peste 170 de tineri din ţară au învățat tehnici de orientare turistică pe munte, în Apuseni
În perioada 1 iulie – 15 august, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Alba în colaborare cu Asociaţia de Turism şi Speologie „Sfinx” din Gârda de Sus a organizat tabere tematice de orientare turistică pentru copii şi tinerii care au ales petrecerea vacanţei de vară în centrul de agrement Arieşeni. Chiar dacă la venirea în tabără participanţii au avut un program pregătit de excursii, drumeţii şi alte activități, prezentarea unui program complementar specific mediului montan în care aceştia să fie implicaţi direct în activităţi a crescut gradul de interes al copiilor şi tinerilor, mai ales că activităţile au fost interactive şi pentru mulţi dintre ei noutăți, familiarizaţi cu informaţii utile şi pragmatice care le vor folosi cu siguranţă pe parcursul vieţii, transmit organizatorii.
Tematica a fost specifică activităţilor de agrement montan, în principal a noțiunilor generale de orientare în teren, tehnicilor de fotografiere, conştientizarea tinerilor asupra arealului protejat şi educaţie ecologică şi nu în ultimul rând vizitarea obiectivelor turistice din zonă. Participarea în tabără a oferit tinerilor oportunitatea de a se implica activ în protejarea arealului carstic, de îmbogăţire a tehnicilor de specialitate, respect pentru natură şi nu în ultimul rand de dezvoltare personală.
Succesul ediţiilor anterioare ale acestui proiect a reusit să aducă în prim plan frumuseţile Munţilor Apuseni prin expozițiile virtuale ale participanţilor pasionați şi a celor care şi-au dezvoltat această pasiune.
Cei peste 170 de copii și tineri împreună cu profesorii însoţitori din județele Teleorman, Iași, Galați, Prahova și Olt prezenți în vacanța de vară la centrul de agrement Arieşeni au fost familiarizaţi cu tehnici de orientare turistică cu ajutorul busolei sau GPS, orientare cu ajutorul fenomenelor naturii, au participat la jocuri de animaţie şi au făcut vizite la obiectivele turistice din zona Munţilor Apuseni: Peştera Scărișoara, Peştera Ursilor, Cascada Vârciorog, Cascada Bucinis, Groapa Ruginoasa, Cheile Ordâncusei, Gheţarul Vartop, Peştera cu Cristale de la Rosia, Muzeul Lemnarului de la Pătrăhăiţeşti, Roşia Montană cu Minele Romane.
La sfârşitul taberei organizatorii au oferit tuturor participanţilor diplome și materiale informative. De asemenea, au fost formate expoziții cu cele mai frumoase imagini. Tinerii au avut parte şi de nelipsitul foc de tabără.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News