FOTO | „Talentele Albei”, la Muzeul „Ioan Raica” din Sebeș: Expoziție de tablouri, muzică, poezie și teatru, în fața a peste 200 de spectactori
Seara a fost deschisă de Geta Mariș Guju, care și-a făcut intrarea în curtea muzeului „ca-n basme”. Artista a călărit un cal alb, urmată de cavalerii cetății „Muhlbach”, dar și de domnișoare tinere care au ținut în mâini operele realizate de Geta Mariș Guju.
La vernisaj au participat președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, primarul orașului Sebeș, Alexandru Dăncilă, viceprimarul din Sebeș, Adrian Bogdan, președintele Arttrad Dori Susan, Felicia Colda, reprezentanta Bibliotecii Județene „Lucian Blaga”, pictorul Nicolae Ispas, dar și alte nume importante din lumea artiștilor.
Imediat după momentul oferit de Geta Mariș Guju au urmat „Talentele Albei”. Cvartet Celestial a oferit trei tango-uri, după care pe scenă au urcat Ramona Negrea, Nick Iosub, Eduard Negrea și scutierii din Sebeș. Formația de muzică folk Plus Noi a oferit un recital iubitorilor de poezie, iar teatrul Skepsis a încheiat seara cu un spectacol Commedia dell Arte.
Organizatorii au pregătit un bufet suedez pentru cei prezenți, iar la intrare fiecare invitat a fost servit cu șampanie și înghețată.
Vedeți mai joc câteva imagini de la eveniment:
FOTO: Cătălin CRĂCIUN
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (2)