Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Tânăr rănit în urma unei bătăi cu pumni, picioare și pietre, între două familii din Gârbova. De la ce ar fi pornit cearta

Publicat

O discuție în contradictoriu între două familii din satul Cărpiniș, comuna Gârbova, din cauza unei lucrări de tencuială a unei case s-a lăsat cu o bătaie generală, între două familii. 

În urma scandalului, un tânăr de 16 ani a ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale, însă nu a rămas internat. De asemenea, o femeie de 36 de ani a fost dusă și ea la spital după ce acuza un atac de panică. 

În total, 6 persoane au fost implicate în altercație: 3 bărbați, două femei și minorul de 16 ani.

Scandalul s-a terminat cu o bataie cu pietre între cele două familii.

Potrivit IPJ Alba, altercația a avut loc la marginea localității Cărpiniș, luni seara, în jurul orei 19.00.

În primă fază, discuțiile au început între câteva femei, care s-au luat la ceartă din cauza prețului cerut pentru tencuirea unei case, tencuire care din punctul de vedere al unei familii nu a fost realizată cum trebuie și prețul ar fi fost prea mare.

De la ceartă, femeile au trecut la agresiune, iar în scandal au intervenit și bărbații din cele două familii.

În urma agresiunii, un minor de 16 ani a fost rănit. În cele din urmă incidentul a fost raportat la poliție, în jurul orei 20.20. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție și o ambulanță care a transportat două persoane la spital: o femeie care acuza atac de panică și tânărul rănit.

Pe adresa redacției au fost trimise mai multe poze cu tânărul care a ajuns la spital. Din poze se pot observa mai multe răni pe spatele tânărului.

Momentan în urma incidentului a fost deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violențe, urmând ca polițiștii să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat.

Comunicatul IPJ Alba

La data de 16 august 2021, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că mai multe persoane s-au agresat reciproc, în zona unei locuințe din Cărpiniș, comuna Gârbova.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a rezultat că, pe fondul unor discuții contradictorii generate de modul de efectuare a unor lucrări de construcție la o locuință, între membrii a două familii s-a produs un conflict spontan, ocazie cu care aceștia si-au aplicat, reciproc, lovituri, cu brațele și picioarele și ar fi aruncat, unii în alții, cu pietre.

În conflict au fost implicate 6 persoane, între care 3 bărbați, două femei și un minor de 16 ani, iar în urma acestuia minorul și o femeie de 36 de ani au fost transportați la spitalul din Sebeș unde au primit îngrijiri medicale, fără să rămână internați.

Polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement