Școlarii şi preşcolarii din Teiuş, împreună cu dascălii lor, i-au invitat locuitorii oraşului la Târgul de Crăciun. Evenimentul, ajuns la a şaptea ediţie, este cunoscut în oraş.

Produsele expuse pentru vânzare au fost confecţionate de elevii Liceului Teoretic Teiuș, îndrumaţi de cadrele didactice, ajutaţi de părinţi, de fraţi şi surori sau prieteni. Este o activitate importantă din cadrul proiectului educativ "Cozonacul de Crăciun" – campanie umanitară destinată copiilor defavorizaţi din şcoală.

Publicitate

Târgul a fost organizat pe cicluri de învăţământ: preşcolarii au aşteptat cumpărătorii în cadrul grădiniţei "Prietenia", elevii ciclului primar pe holurile clădirii în care au sălile de clasă şi elevii ciclului gimnazial şi cei de liceu, în parcarea din faţa liceului.

La târg au fost comercializate şi picturi realizate de elevii de la Cercul de pictură din Liceul Teoretic Teiuş, coordonaţi de dl. prof. Călin Cotoară. Pentru o bună desfăşurare am beneficiat de sprijinul Primăriei din Teiuş şi a Poliţiei oraşului.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Banii obţinuţi din vânzările de la târgul desfășurat vineri, 13 decembrie 2019, vor fi folosiţi pentru pregătirea unor pachete ce vor fi dăruite elevilor cu o situaţie financiară precară din ciclul primar al unităţii noastre şcolare, dar şi şcolarilor şi preşcolarilor din Căpud.

Un loc aparte în sufletul membrilor Consiliului Elevilor – iniţiatorii acestui proiect – îl ocupă cei 17 copii de la Casa de tip familial "Rebeca" din Teiuş, care sunt, de asemenea, beneficiari ai proiectului.

Cadourile vor fi realizate săptămâna viitoare şi vor fi oferite beneficiarilor în zilele de miercuri şi joi, 18-19 decembrie 2019.

Publicitate

Sursă: Liceul Teoretic Teiuș