Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: „Târgul de Fete”, o sărbătoare autentică a tuturor românilor. Tradițiile pot fi păstrate indiferent de vreme şi de vremuri

Publicat

DSC_0384 „Târgul de Fete”, cea mai mare şi mai cunoscută sărbătoare populară din România, rămâne o dovadă vie că tradiţiile româneşti autentice pot fi păstrate. În pofida vremii nefavorabile, interpreţi de folclor, meşteri populari, locuitori ai satelor din Alba, păstrători ai valorilor tradiţionale, dar şi invitaţi din ţară şi din străinătate şi-au adus aportul la reuşita ediţiei din 2016 a Târgului de Fete.

Tineri şi vârstnici veniţi din Transilvania dar şi din alte colţuri ale ţării s-au bucurat împreună şi au „gustat” ingredientele sărbătorii din acest an: folclorul şi portul românesc autentice, muzica uşoară de calitate şi petrecerile în aer liber. După o ediţie cu provocări şi probleme cauzate de vremea extrem de nefavorabilă putem spune că Târgul de Fete a demonstrat că este cel mai puternic brand tradiţional românesc, o sărbătoare care a intrat în spiritul locuitorilor din Apuseni dar şi în spiritul românilor. â

Târgul de Fete a arătat încă o dată în acest an că, indiferent de vreme şi de vremuri, tradiţiile, folclorul, portul popular, meşteşugurile şi istoria pot fi păstrate nealterate şi pot fi duse mai departe.

Târgul de Fete s-a desfăşurat, în perioada 16 – 17 iulie, în comuna Avram Iancu, la poalele Muntelui Găina. Organizatorii au luat decizi, pentru siguranţa participanţilor, ca manifestările să nu se mai desfăşoare pe munte, la altitudinea de aproape 1.500 de metri, din cauza vremii nefavorabile (furtună puternică şi ceaţă). În prima zi sărbătoarea a cuprins parada portului popular, spectacole folclorice cu nume mari ale muzicii populare româneşti dar şi concerte susţinute printre alţii de Ro-Mania şi Direcţia 5, seara încheindu-se cu focuri de artificii şi petrecere în aer liber. Duminică manifestările au continuat cu alte spectacole în aer liber de muzică populară dar şi un târg al meşterilor populari. În cadrul sărbătorii a avut loc şi finala concursului „Cultură pentru Cultură”, cel mai amplu proiect cultural de păstrare şi revitalizare a tradiţiilor populare din judeţul Alba.

În ciuda vremii nefavorabile, organizatorii au decis ca ceremonialul tradiţional prin care, an de an, se aduce un omagiu „Crăişorului Munţilor” – Avram Iancu – dar şi tuturor celor care au lupta pentru libertatea neamului românesc să aibă loc pe munte. La „Crucea Iancului” de pe Muntele Găina a avut loc o slujbă Te Deum oficiată de un sobor de preoţi şi oficialităţile prezente la eveniment au depus coroane de flori. Ceremonialul este o tradiţie care se păstrează cu sfinţenie în fiecare an, fiind momentul simbolic prin care participanţii la Târgul de Fete cinstesc memoria înaintaşilor care au luptat pentru neamul românesc.

Reamintim că în această perioadă testamentul olograf al lui Avram Iancu a fost adus în locurile natale ale eroului cu ocazia Târgului de Fete şi a putut fi văzut în aceste zile de toţi cei care vor trece pragul Complexului Muzeal „Avram Iancu”. Documentul are o mare valoare istorică, este scris cu cerneală neagră de marele erou naţional şi este datat 20 decembrie 1850. Povestea testamentului este la fel de impresionantă ca şi cea a vieţii lui Avram Iancu şi documentul a fost păstrat timp de peste 150 de ani de familia Raţiu, membri ai acestei familii reuşind în toată această perioadă să ascundă, să protejeze şi să salveze valorosul document. Testamentul a fost donat anul trecut de reprezentanţii familiei Raţiu Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca şi astfel a intrat în colecţiile instituţiei culturale.

Târgul de Fete a fost în acest an o provocare pentru organizatori dar în final această ediţie a arătat că, indiferent de vreme şi de vremuri, tradiţiile, folclorul, portul popular, meşteşugurile şi istoria pot fi păstrate nealterate şi pot fi duse mai departe. Am mutat într-un timp record manifestările de pe munte unde a plouat aproape în continuu şi vizibilitatea a fost redusă din cauza ceţii, decizie pe care am luat-o pentru siguranţa participanţilor. După o ediţie cu mari încercări vreau să mulţumesc tuturor celor care au venit din toate colţurile ţării să se bucure alături de noi la această sărbătoare şi să îi felicit din tot sufletul pe toţi colegii mei implicaţi în organizare. Mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit, partenerilor, primarilor şi coordonatorilor de ansambluri folclorice care s-au implicat în concursul „Cultură pentru Cultură”. Nu trebuie uitaţi nici oamenii minunaţi ai satului, simpli şi modeşti, care păstrează cu sfinţenie portul, tradiţiile, meşteşugurile, gastronomia şi muzica populară autentică. După această ediţie care ne-a provocat să ne depăşim limitele pot spune că Târgul de Fete este o sărbătoare autentică care dăinuie de sute de ani şi care va dăinui multe alte sute de ani, este o dovadă vie că tradiţiile româneşti pot fi păstrate nealterate”, a spus prof. Daniela Floroian, directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Târgul de Fete este marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba şi se organizează, în fiecare an, din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie. Această manifestare etno-culturală a fost menţionată prima dată în documente în 1816. Târgul de Fete de pe Muntele Găina este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Primăria comunei Avram Iancu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement