Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Târgul Lemnarilor de la Horea şi Mătişeşti. Concursuri şi momente pitoreşti din Ţara Moţilor

Publicat

La sfârşitul săptămânii, plaiurile moțești de la Horea și Mătișești au fost cuprinse de voie bună. S-a desfăşurat „Târgul Lemnarilor”, ajuns în acest an la cea de-a XVII-a ediție. Eveniment cu tradiție, târgul a cuprins expoziții gastronomice și de meșteșuguri, nuntă și întreceri pentru perechile de îndrăgostiți, concursuri, activități sportive, spectacole folclorice și multe alte surprize.

„Târgul Lemnarilor” a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Horea, Centrul de Cultură „Augustin Bena”,  Societatea cultural-patriotică „Avram Iancu“ și Consiliul Județean Alba, care a alocat pentru evenimentele din acest an 300 de milioane de lei vechi.

În programul de sâmbătă, pe Dâmbul lui Gâf, a fost oficiată o căsătorie „sub glasul taragoatelor”, după care invitaţii s-au delectat cu „plăcinta inimii, ţuică şi alte surprize gastronomice”. Concursul “Dâmbul lui Gâf” a cuprins şi o întrecere între perechi de îndrăgostiţi, premiate cu sume în bani.

La Baza Sportivă Horea, s-au desfăşurat sferturile de finală ale Campionatului “Munţii Apuseni” la fotbal, după care a urmat “Noapte albă la Horea” – discotecă în aer liber şi foc de artificii.

Duminică, 19 august, petrecerea a continuat în satul Mătişeşti, unde invitaţii au fost primiţi cu “balmoş moţesc”. A urmat vizitarea expoziţiilor meşterilor populari şi silvicultorilor, concursul naţional “Cel mai bun lemnar” – ediţia a XVII-a. Au participat lemnari din Munţii Apuseni, inclusiv din judeţul Bihor, la probe cum au fost tâmplărie, aruncarea şapinei, ridicarea buşteanului de 600 kg.Câştigătorii au primit diplome şi premii în bani. A urmat parada portului popular, cu cai şi căruţe şi participarea artiştilor Marius Ciprian Pop, Livia Benea Matei, Mirela Mănescu, Ancuţa Matei şi alţi interpreţi locali şi din ţară; Ansamblul folcloric al judeţului Alba; Ansamblul “Dor Transilvan” din Cluj-Napoca; Ansamblul „Arieşul“ din Cîmpeni, Ansamblul “Floare de colţ” din Galda de Jos; Taraful “Moţul” din Horea. Seara, a început hora moţească şi focul de artificii.

La Târgul Lemnarilor au participat câteva mii de persoane, atât localnici, cât şi invitaţi din mai multe zone de ţară.

Vă prezentăm imagini de la eveniment:

Foto: Vali CIONTEA

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement