Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: „Te vrem în siguranță”: Jandarmii le-au vorbit elevilor din Cugir despre menținerea stării de ordine și siguranță în societate

Publicat

Jandarmeria Alba continuă activităţile informativ preventive în unităţile de învăţământ. Miercuri, 4 decembrie, începând cu ora 12.00, la Şcoala Gimnazială “Singidava” Cugir, jandarmii au vorbit elevilor, părinţilor acestora şi cadrelor didactice despre drepturile şi obligaţiile care le revin, despre modul în care Jandarmeria poate să garanteze respectarea drepturilor, să asigure respectarea legii şi să contribuie la menţinerea unei stări de ordine şi siguranţă, necesare bunei desfăşurări a activităţilor cotidiene.

Pornind de la realitatea că siguranţa cetăţeanului în spaţiul public nu este o atribuţie exclusivă a Jandarmeriei Române ci este rezultatul unei participări asumate conjugat de către toţi cei care au responsabilităţi în acest sens, pe timpul întâlnirii a fost evidenţiat rolul acestei instituţii militare în societate şi modul în care jandarmii îşi îndeplinesc misiunile de asigurare a ordinii şi liniştii publice.

Totodată, jandarmii i-au instruit pe elevi, părinţi şi personalul didactic în vederea recunoaşterii faptelor antisociale şi asupra modului de sesizare a acestora celor în drept, i-au informat asupra celor mai frecvente fapte de natură contravenţională şi penală întâlnite în şcoală şi referitor la modul în care minorii pot fi traşi la răspundere din punct de vedere contravenţional şi penal.

Preşedintele asociaţiei „Bunici şi nepoţi”, Călin Radu, a vorbit despre alternativele de petrecere a timpului liber propuse de asociaţie tinerilor şi vârstnicilor. Dânsul a scos în evidenţă faptul că discuţiile purtate cu elevii pe timpul precedentelor acţiuni informative organizate în cadrul campaniei “ Jandarmeria pe înţelesul tuturor” au avut ecou şi nu au rămas fără rezultat. Pentru acesta, a prezentat diverse obiecte şi figurine care au fost realizate în atelierele de construcţii, confecţii şi desen tehnic organizate de asociaţie, cu participarea Colegiului Tehnic Aiud şi Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud. Toate creaţiile copiilor urmează a fi oferite cadou cu ocazia Sărbătorilor de iarnă.

Inspectorul şcolar Codruţa Lodroman a subliniat rolul deosebit de important al familiei şi al exemplului personal al părinţilor în activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile şi le-a recomandat celor prezenţi să disemineze informaţiile obţinute în familie şi comunitate.

Conducerea şcolii a apreciat legătura pe care iniţiatorii campaniei „Te vrem în siguranţă” o creează între autorităţi, pe de o parte şi comunitatea, formată din şcoală, elevi şi părinţi, pe de altă parte. „Credem că această campanie, care priveşte siguranţa în şcoli, nu doar a copiilor, ci şi a cadrelor didactice şi a familiei, constituie un model demn de urmat.Copiii, în a căror educaţie trebuie să se implice toată comunitatea, au nevoie de deschidere şi de căldură pe tot parcursul formării lor, iar campania derulată de Jandarmeria Alba şi celelalte autorităţi implicate, răspunde perfect acestei nevoi. Apreciem totodată şansa pe care elevii şcolii noastre au primit-o graţie acestei campanii, respectiv aceea de a înţelege că orice problemă are soluţie, atâta timp cât există comunicare cu şcoala, familia şi autorităţile care vor şi pot să intervină ori de câte ori există o suferinţă”, au precizat reprezentanţii şcolii.

Viceprimarul oraşului Cugir, Horia Rotche, a concluzionat: „datorită teribilismului inerent vârstei, mulţi dintre tineri au tendinţa de a cataloga violenţa, fie că e fizică sau verbală, ca fiind un lucru minor. În aceste condiţii, astfel de campanii cresc gradul de conştientizare al elevilor cu privire la faptele care fac parte din categoria infracţiunilor şi la consecinţele prevăzute de lege. De aceea doresc, ca în numele administraţiei publice locale şi al consiliului local să multumuesc Jandarmeriei Alba pentru modul în care a organizat la nivelul şcolilor din oraş o serie de acţiuni menite să contribuie la o mai bună informare a elevilor, privind datoria lor de a respecta legea şi de a spune NU violenţei şi discriminării. Suntem convinşi că printr-un parteneriat real intre instituţiile publice vom contribui la asanarea climatului social şi educativ, nu doar la nivel de instituţii de învăţământ, ci şi la nivel de oraş.”

Următoarea acţiune din cadrul campaniei se va desfăşura miercuri, 11 decembrie şi va fi adresată elevilor şi personalului didactic de la Colegiul Economic “D. P. Marţian” Alba Iulia.

Informaţii suplimentare

Proiectul informativ „Te vrem în siguranţă” se desfăşoară la nivel judeţean şi alături de iniţiatorul acestuia – Jandarmeria Alba – se află Instituţia Prefectului – Judeţul Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Fundaţia Comunitară Alba, Consiliul Judeţean al Elevilor şi opt primării (Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Ocna Mureş, Săsciori, Şpring şi Zlatna). Scopul comun, asumat de către toţi partenerii implicaţi în proiect, este acela de a oferi copiilor informaţiile care îi pot ajuta să prevină singuri şi să combată orice fel de comportamente violente, discriminatorii şi infracţionale.

Toţi cei interesaţi de siguranţa copiilor în instituţiile de învăţământ au posibilitatea să acceseze platforma siguranta.fundatiacomunitaraalba.ro unde sunt postate informaţii referitoare la campanie şi la derularea acesteia şi unde există facilitatea oferirii unui feed-back prin completarea unui formular. Prin intermediul acestuia şi, sub protecţia anonimatului, elevii, părinţii şi cadrele didactice îşi vor putea exprima şi în scris trăirile, dar şi problemele care îi frământă. În acest fel, autorităţile, şcoala şi familia vor putea avea o imagine concretă asupra felului în care se desfăşoară viaţa reală a elevilor şi vor şti care sunt măsurile pe care trebuie să le ia, conjugat, pentru diminuarea fenomenelor de violenţă şi discriminare, precum şi a infracţionalităţii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement