Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Tezaur dacic de o valoare deosebită, descoperit într-o pădure din Alba. Polițiștii și istoricii, ajutați de un detectorist

Publicat

Polițiștii din Alba, în colaborare cu arheologii Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, au descoperit, în urma unei investigații pornite de la o postare în mediul on-line, un tezaur monetar antic.

Obiectele ar proveni din epoca dacică, iar, în urma unei prime estimări, a rezultat că ar avea o deosebită valoare patrimonială.

În luna septembrie a anului 2022, polițiștii specializați în protejarea patrimoniului cultural național din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au deschis o anchetă cu privire la posibila descoperire a unui tezaur.

Asta după ce, în mediul on-line, a fost identificată postarea unei persoane, din care rezulta că, în luna august a.c., a găsit 22 de monede antice din argint, într-o pădure din județul Alba, pe care le-a predat, conform legii, reprezentanților administrației publice locale.

Detectoristul a ajutat la găsirea unui complex arheologic

La data de 19 septembrie 2022, polițiștii, împreună cu experți arheologi din cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și detectoristul, au identificat, într-o pădure din localitatea Jidvei, un complex arheologic de epocă dacică, care cuprinde un tezaur monetar, depus într-un vas din bronz, cuprinzând monede de tip tetradrahmă „Macedonia Prima”, din argint (159-150 a. Chr.), drahme de tip „Rădulești-Hunedoara”, dacice (sec. III – II a. Chr.), denari de epocă romană (antoninieni), o fibulă din fier, dacică și un amnar din fier, de epocă romană.

Cele 116 obiecte de patrimoniu au fost depuse la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, iar, din prima evaluare a experților, rezultă că artefactele aparțin Patrimoniului Cultural Național, unele dintre ele aparținând categoriei Tezaur.

Precizăm faptul că persoana care a făcut descoperirea inițială este un tânăr de 27 de ani, din județul Mureș, posesor autorizat de detector de metale, iar acesta a sprijinit polițiștii și arheologii la descoperirea și documentarea tezaurului.

Tezaurul se află în curs de restaurare la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. pilu

    joi, 22.09.2022 at 16:04

    Toate bune până acum, dar care-i răsplata conform legii ?

  2. marius

    joi, 22.09.2022 at 20:51

    50% din valoarea lui

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement