Connect with us
Publicitate

Politică

FOTO: Tinerii liberali din Alba au participat la Școala Politică de Vară a TNL desfăşurată la Eforie Nord. Discuţii despre campania electorală

Publicat

Tinerii liberali din Alba au participat, în weekend, la Școala Politică de Vară a TNL desfăşurată la Eforie Nord, sub sloganul „Young Politicians – Smart Administrations”. Temele de discuţii au fost importanța comunicării într-o campanie electorală, dezvoltarea sistemului de educație în România, problemele administrației locale și oportunități pentru rezolvarea lor, legislația electorală și impactul ei asupra partidelor.

La această ediție au fost invitați diverși lideri ai Partidului Național Liberal: Teodor Atanasiu, Mircea Hava, Dan Motreanu, Ludovic Orban, Florin Alexe, Marian Petrache, Gheorghe Flutur, Raluca Turcan, Cristian Bușoi. Printre lectori s-au numărat și invitați de peste hotare, precum Andrei Spanu (din Republica Moldova, președinte TLDM) și reputați specialiști români din domeniul analizei politice (precum Alexandru Cumpănașu) sau din domeniul economic (precum Dan Pascariu, președinte UniCredit Țiriac Bank)

La eveniment a participat și o numeroasă delegație de tineri din TNL Alba, între care s-au numărat: Gabriel Altomi, Alexandru Busuioc, Paul Cazacinco, Andreea Crișan, Ovidiu Crișan, Paula Crișan, Avram Meyer, Cristina Moldovan, Daniel Neag, Bogdan Păunescu, Cristian Puie, Marius Sularea, Adrian Simion.

“Vineri, 4 septembrie, cei peste 600 de participanți au avut bucuria de a-i avea alături pe cei doi copreședinți ai Partidului Național Liberal: Alina Gorghiu și Vasile Blaga. Cei doi lideri le-au vorbit tinerilor din TNL despre importanța alegerilor de anul viitor și i-au îndemnat să se implice puternic în acțiunile de partid, spre a deveni potențiali candidați ai PNL anul viitor. Sâmbătă, 5 septembrie, a avut loc și Colegiul Director al TNL, prezidat de cei doi copreședinți ai TNL (Costel Alexe și Sorin Moldovan), invitat special fiind Mihai Voicu (prim-vicepreședinte PNL), cel care a vorbit despre noua lege electorală și modul de desfășurare a alegerilor de anul viitor. Pe parcursul celor trei zile de seminarii și activități, printre temele abordate în cadrul sesiunilor de comunicări s-au numărat: importanța comunicării într-o campanie electorală, dezvoltarea sistemului de educație în România, problemele administrației locale și oportunități pentru rezolvarea lor, legislația electorală și impactul ei asupra partidelor, oportunități de dezvoltare economică în România etc.”, a transmis Adrian Simion, purtător de cuvânt PNL Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate