Traversarea localității Lancrăm este în continuare un coșmar pentru cei care vor să ajungă din Alba Iulia în Sebeș. Dacă în anii trecuți aglomerația se forma din cauza lucrărilor la nodul rutier de pe autostrada Orăștie-Sibiu, deschiderea circulației pe autostradă nu a relaxat prea mult traficul din această zonă. Aglomerația s-a mutat în Lancrăm, unde șoferii au de așteptat până la 45 de minute din cauza lucrărilor la sistemul de apă și canalizare.

Publicitate

Bucuroși de finalizarea lucrărilor la tronsonul de autostrada Orăștie-Sibiu, și mai ales a tronsonului Sebeș-Cunța, șoferii care petreceau zeci de minute în coloană pentru a intra în Sebeș, au în continuare nevoie de multă răbdare pentru traversarea localității Lancrăm.

O coloană de mai bine de un kilometru s-a format și miercuri pe aproape toată lungimea localității Lancrăm. Pentru a intra pe autostradă sau a ajunge în Sebeș, şoferii sunt prinşi în traficul îngreunat de lucrările la apă și canalizare și de utilajele oprite pe carosabil.

Publicitate

În orele de vârf șoferii sunt nevoiți să aștepte zeci de minute pentru a prinde culoarea verde a semaforului improvizat de firma care se ocupă de executarea lucrărilor.

Lucrările se efectuează pe partea dreaptă a carosabilului, pe sensul de mers Alba Iulia-Sebeș astfel că cei care circulă pe acest tronson trebuie să aibă răbdare și să aștepte până şi 15 minute pentru a ajunge pe autostrada care ocolește municipiul Sebeș.